Propunerea lui Putin către oficialii de la Kiev

Președintele rus Vladimir Putin a propus marți guvernului de la Kiev o prelungire cu trei luni a actualului acord privind livrarea de gaze naturale rusești pentru Ucraina, acord care expiră oficial în aceeași zi, transmite AFP.

Înțelegerea provizorie convenită în luna octombrie și a cărei prelungire este evocată acum prevede în special un discount de 100 de dolari la mia de metri cubi de gaze, astfel că, luând în calcul și scăderea prețului gazelor pe piața internațională, Ucraina ar urma să plătească circa 250 de dolari pe mia de metri cubi.

Societatea ucraineană Naftogaz a anunțat luni că sprijină propunerea Comisiei Europene, respectiv prelungirea acordului cu un an. Dar compania rusă Gazprom a răspuns că acceptă doar o prelungire pe trei luni și aceasta sub rezerva aprobării guvernului de la Moscova, informează Agerpres.

Ulterior, premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că este de acord cu prelungirea pe trei luni, dar a menționat că partea ucraineană trebuie să-și respecte obligațiile asumate în acord la capitolul plății datoriilor acumulate de-a lungul timpului pentru livrările de gaze anterioare.

După înlăturarea de la putere a președintelui prorus Viktor Ianukovici, în februarie anul trecut, Rusia a mărit prețul gazelor naturale furnizate Ucrainei. Dar autoritățile de la Kiev au refuzat să achite noul preț, fapt care a condus în luna iunie la întreruperea furnizării gazelor. În urma medierii Comisiei Europene, cele două părți au semnat în octombrie un acord provizoriu în baza căruia livrările au fost reluate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.