Dacia Duster, folosită în cadrul serviciilor de Ambulanță

Dacia, împreună cu societatea Romturingia, din Câmpulung Muscel, specializată în conversia şi amenajarea de caroserii, anunţă livrarea primelor vehicule Duster destinate serviciilor de Ambulanţă.

Proiectul de transformare care a stat la baza caietului de sarcini a vizat realizarea unui vehicul pentru transportul persoanelor bolnave care să fie adaptat exploatării în cele mai dificile condiţii de teren. Produsul rezultat în urma cooperării dintre echipele de specialişti ai Renault Tehnologie Roumanie (RTR) şi cei de la Romturingia este o ambulanță de tip A1, aceasta fiind omologată conform normelor europene în domeniu

Vehiculul are la bază structura modelului Duster. Aceasta a fost supraînălţată şi alungită cu 300 mm, prin extinderea consolei spate, oferind astfel spaţiul necesar pentru instalarea, în compartimentul creat în spatele locurilor faţă, a întregului ansamblu util pentru transportul unui bolnav şi a unui însoţitor, împreună cu echipamentele medicale necesare acordării primului ajutor.

Primele vehicule Duster ambulanţă comandate sunt livrate în Angola, piaţă unde modelele produse de uzina de la Mioveni sunt comercializate sub marca Renault.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.