Negocierile privind reunificarea Ciprului vor fi reluate
Negocierile privind reunificarea Ciprului se vor relua în ‘câteva săptămâni’, după ce au fost suspendate timp de șase luni, a anunțat marți emisarul special al ONU Espen Barth Eide, fără a oferi o dată exactă, relatează AFP și Reuters.
Ciprioții greci și ciprioții turci au fost de acord să reia negocierile sub egida ONU ‘în câteva săptămâni, și nu în câteva luni, începând de astăzi’, a spus emisarul ONU la Nicosia.
Nu a fost decisă încă o dată, însă diplomatul norvegian a vorbit despre o relansare a discuțiilor după alegerea liderului cipriot turc, într-un scrutin cu două tururi care va începe la 19 aprilie.’Cred cu tărie că 2015 va fi un an decisiv în direcția cea bună’, a adăugat el, spunând că el crede ‘că ar putea fi ultimul emisar al Națiunilor Unite în Cipru’. ‘Primul meu obiectiv este un compromis strategic’, a spus el. La întrebarea de ce discuțiile au fost întrerupte atât de mult timp, el a răspuns că ‘un anumit număr de persoane sunt mulțumite că nu există nicio soluție’, fără însă a detalia.
În anul 1974, armata turcă a invadat partea de nord a insulei după o lovitură de stat a naționaliștilor ciprioți greci care doreau alipirea Ciprului la Grecia. În ultimele luni, explorările zăcămintelor de gaze din largul Ciprului au generat tensiuni între Nicosia și Ankara.
În octombrie 2014, ciprioții greci s-au retras de la masa negocierilor, pentru a protesta împotriva intrării ilegale a unor nave de prospecțiuni turcești în zona lor economică exclusivă, considerând acest lucru drept o încercare a Ankarei de a le încălca dreptul de a exploata resursele lor de gaze și petrol.