OMS a lansat propria rețea de echipe medicale

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat miercuri propria rețea de ‘echipe medicale acreditate’, capabile să intervină oricând în situații de urgență umanitară oriunde pe glob, relatează AFP.

În acest scop, organizația a cerut echipelor medicale din lumea întreagă interesate de această inițiativă să se înregistreze pentru a le fi verificată expertiza. Iar dacă va fi cazul, pregătirea lor va fi îmbunătățită pentru a fi conformă cu criteriile OMS.

Înregistrarea echipelor începe de miercuri, a declarat Ian Norton, responsabil al proiectului, într-o conferință de presă la Geneva. ‘Nu este o înregistrare individuală. Nu se poate cere fiecărui medic să se înregistreze. (…) Ne așteptăm ca cel puțin 150 de organizații, dintre cele pe care le cunoaștem, să se înregistreze în primul an’, a spus el.

Națiunile Unite vor dispune astfel de un registru al echipelor medicale străine acreditate de OMS. Aceste echipe care provin din întreaga lume trebuie să fie pregătite să fie dislocate foarte rapid în situații de urgență, cum ar fi cazul unui tsunami sau cutremur.

Autoritățile statelor afectate vor putea consulta această listă și alege echipele medicale străine pe care doresc să le autorizeze să vină pe teritoriul lor, a mai declarat Ian Norton. Obiectivul OMS este de a răspunde mai bine nevoilor populațiilor, de a accelera și facilita acreditarea medicilor în timpul crizelor umanitare și de a permite statelor sau organismelor donatoare să facă donații cu toată încrederea

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.