Șeful Statului Major al armatei ruse avertizează România
Ţările europene care vor găzdui sisteme antirachetă ale NATO vor fi ţinte prioritare ale Rusiei, avertizează generalul Valeri Gherasimov, şeful Statului Major al armatei ruse.
„Puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacţiei militare a Rusiei”, a spus Valeri Gherasimov, potrivit Wall Street Journal. El a adăugat că sistemele antibalistice care vor fi montate în România și Bulgaria reprezintă o amenințare pentru țara sa.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a confirmat că planurile Statelor Unite de a instala sisteme antirachetă în ţări europene continuă să fie o sursă de „preocupare gravă” pentru Rusia. Ministrul Apărării Naţionale din România, Mircea Duşa, a refuzat să comenteze declaraţiile oficialului rus.