Alarmant: 300 de localități nu au medic de familie!

0

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a afirmat marți că există aproximativ 300 de localități în România fără medic de familie și propune ca în zonele defavorizate medicii să primească, atât din partea CNAS, cât și a autorităților locale, sporuri financiare pentru a fi stimulați să își desfășoare activitatea în aceste localități.

„La nivel național sunt aproximativ 300 de localități care nu au medic de familie. Unele localități sunt foarte mici, altele sunt mai mari. Sunt câteva în Vaslui, în Apuseni, în general zone greu accesibile sau zone defavorizate, dar tocmai pentru a stimula prezența medicilor în acele locuri am revizuit sporurile acordate în rural prin noul contract-cadru medicilor din localitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori., informează Agerpres.

Dacă ne referim la cei din Delta Dunării, unde într-adevăr sunt condiții speciale, există un spor de 200%. Sunt trei medici acolo care au între 4.500 și 5.500 de pacienți. Discutăm cu autoritățile locale, sau la nivel de județ, să vină și ei cu un spor în plus în așa fel încât să determinăm medicii să se ducă acolo”, a declarat Ciurchea la Senat, după ce a participat la dezbaterea „Drepturile pacienților — între teorie și practică”, organizată de Comisia pentru drepturile omului și Comisia pentru sănătate.

El a mai propus ca medicii din mediul rural să își revizuiască programul și în funcție de activitățile pacienților care „vin seara de la câmp”.”Un pacient de la țară, dacă are afecțiune foarte gravă și are de ales între a se duce la medic și a se duce la câmp, probabil că alege a doua variantă”, a explicat Ciurchea.

Președintele CNAS a subliniat că există o lipsă de medici în mediul urban, dar susține că nu există o „inflație a medicilor în mediul urban pentru că există acea limită de 800 de asigurați pe listă”.

„Deci nu poți să intri în mediul urban pentru că nu ai de unde să faci acea listă de 800 de asigurați. Tocmai ăsta a fost un subiect lung abordat cu medicii de familie înainte de a promova contractul-cadru. A rămas la fel ca anul trecut”, a adăugat Ciurchea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.