Sabău e șocat de ce se întâmplă la Dinamo
Fostul mare fotbalist, component al generației „de aur” și actualmente antrenor și invitat permanent al emisiunii Fotbal Look, de pe Look TV, a criticat felul în care decurg lucrurile la Dinamo. În opinia sa, clubul ar avea nevoie de oameni competenți pentru a avea rezultate.
Ioan Ovidiu Sabău a jucat două sezoane la Dinamo, înainte de a face pasul spre Occident, la Feyenoord. Fostului internațional nu-i vine să creadă în ce situație a ajuns clubul din Ștefan cel Mare.
„Nu știu ce se întâmplă de câțiva ani acolo, se tot pun la masă să discute, își fixează niște obiective, și le schimbă după câteva luni. E foarte greu așa, dacă nu ai răbdare și oameni valoroși care să conducă clubul, oameni care să aibă făcută lecția, e foarte greu. Nu poți aduce 10-12 jucători și să te aștepți să joci bine. Nu există stabilitate la nivel de conducere, de staff tehnic”, a spus Sabău în cadrul emisiunii Fotbal Look, de pe Look TV.
Sabău are informații că din vară la Dinamo se vor aduce jucători cărora li se vor oferi salarii foarte mici, iar în aceste condiții, performanța ar fi imposibil de obținut: „Ori investești și aduci jucători verificați, ori nu poți. Din jucătorii aduși la Dinamo, probabil din vară nu va fi niciunul, vor pleca. Vor veni pe salarii foarte mici, din câte am înțeles”.
Fostul mare internațional a vorbit și despre numirea lui Dinu Gheorghe în fruntea clubului. În opinia sa, în România s-a creat un trend prin care în astfel de funcții ajung oameni care nu au nimic de-a face cu fenomenul.
„Dacă cei din conducere consideră că Dinu Gheorghe e potrivit pentru a face ceva, pentru că are experiență…Eu văd altfel lucrurile, dar asta contează mai puțin. Eu văd în conducerea unui club oameni care au jucat fotbal, care stăpânesc lucrurile, se pricep la jucători, își asumă niște responsabilități. Sunt mulți care nu au nimic în comun cu fotbalul, n-au jucat, dar se merge pe alte criterii. Sunt descurcăreți, dau bine pe sticlă. Alții care se pricep, care au lucrat cu antrenori valoroși, sunt dați la o parte”, a mai spus Ioan Ovidiu Sabău la Fotbal Look, de pe Look TV.