Administrația Prezidențială vrea să achiziționeze o aeronavă!
Dan Mihalache, şeful Cancelariei prezidenţiale, susţine că analizează achiziţia unei aeronave pentru a putea fi folosită atât la deplasările interne, cât şi la cele externe.
Mihalache a precizat că vor începe în perioada următoare discuţiile despre achiziţie, şi nu s-a pus încă problema numărului de aeronave cumpărate. „Noi am elaborat un punct de vedere privind necesitatea unei unităţi de transport a demnitarilor care să fie localizată la Ministerul Apărării Naţionale. Este normal ca România să aibă o asemenea unitate de transport care să servească preşedintele României, premierul, preşedinţii celor două Camere. Ar salva bani la toate instituţiile statului. Nu e normal ca primii oameni în stat să meargă cu avioane închiriate”, a explicat Dan Mihalache.
Discuţiile vor începe în perioada următoare între cele două palate. Decizia finală trebuie să fie aprobată de CSAT, spun reprezentanţii Preşedinţiei. Surse politice susţin că pretenţiile lui Iohnannis nu sunt deloc mici. El ar vrea două avioane, unul de mici dimensiuni, altul de dimensiuni medii, dar şi un elicopter.
Cumpărarea unei aeronave prezidenţiale este însă o problemă veche a Executivului. Şi Băsescu a vrut să aibă un avion la dispoziţie, după ce, în 2010, aeronava prezidenţială a fost vândută, iar fostul şef al statului a ajuns să închirieze avioane private.
Administraţia Prezidenţială a solicitat în 2010 Tarom să efectueze cursele speciale pentru deplasările şi vizitele externe ale şefului statului, compania de stat punând la dispoziţie pentru acestea unul dintre cele două avioane Airbus A 310, achiziţionate la începutul anilor ’90 şi care sunt destinate a fi folosite în special pentru cursele pe distanţe lungi, transcontinentale.
Cele două avioane Airbus de tipul A 310 din flota Tarom s-au aflat în conservare în perioada 2003-2007, iar după ce au fost recondiţionate, au fost utilizate pe curse europene de mediu-curier, ceea ce a provocat pierderi Tarom. Compania a fost nevoită să utilizeze avioanele şi pentru transporturi de marfă, tocmai pentru a diminua aceste pierderi.
Compania Romavia care opera vechea aeronavă prezidenţială, un Boeing 707 vechi de 39 de ani care nu mai îndeplinea nici standardele de zgomot la nivel european, a anunţat în 2010 că nu mai poate efectua deplasările preşedintelui ca urmare a situaţiei financiare dificile a regiei.