Bilanț: Peste 80 de morți în ultimul cutremur din Nepal

Numărul deceselor provocate de cel de-al doilea cutremur puternic din centrul Nepalului din ultimele trei săptămâni a trecut de 80, au declarat autoritățile locale, însă raportările de decese continuă în urma alunecărilor de teren, informează agenția DPA.

Circa 65 de persoane au decedat în Nepal în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,4 grade și a replicilor care au zguduit Nepalul marți după-amiază, au declarat autoritățile subliniind că țara tocmai depunea eforturi pentru a face față deceselor în masă și daunelor cauzate de seismul de 7,8 grade de luna trecută.

De asemenea, în India au murit aproximativ 17 persoane în urma cutremurului de ieri, mai ales din statul Bihar la granița de sud a Nepalului, iar o persoană a murit în China.

Aproape 2.000 de persoane au fost rănite în Nepal, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției Kamal Singh Bam, zonele cel mai grav lovite fiind districtele Dolakha și Sindhupalchowk, de la nord-est de capitală, la granița cărora a fost epicentrul cutremurului.

Multe sate din raionul Sindhupalchowk au fost dărâmate de cutremurul din 25 aprilie, care a ucis peste 8.000 de oameni și a distrus, potrivit estimărilor, o jumătate de milion de case.

Mulți oameni și-au petrecut noaptea în afara locuințelor de teama unor replici ulterioare, a declarat pe Twitter Biroul ONU pentru coordonarea Afacerilor Umanitare.

Cutremurul de marți a produs alunecări de teren în șase raioane, fapt care ar putea duce la creșterea numărului de decese înregistrate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.