Întreținerea pentru A2 ne costă 22 milioane de lei pe timp de vară

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) organizează licitație deschisă pentru atribuirea unui contract cu o valoare estimată la aproape 22 milioane de lei, fără TVA, pentru întreținerea curentă pe timp de vară 2015 – 2016 a Autostrăzii A2, potrivit unui anunț de participare postat de CNADNR în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Anunțul CNADNR implică un acord cadru pe doi ani, a cărui valoare estimată, fără TVA, ajunge la 21,943 milioane de lei.

Pentru atribuirea contractului se va organiza licitație electronică, iar criteriul de atribuire va fi prețul cel mai scăzut. Contractul nu intră sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice, iar finanțarea este asigurată din fonduri bugetare. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 3 iunie 2015, ora 9,00, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc la ora 11,00.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.