Goran Bregovic va cânta la Festivalul Internațional al Educației

0

Goran Bregovic, alături de trupa sa, Wedding and Funeral Orchestra, va susține joi seara un concert pe scena din fața Palatului Culturii, în cadrul Festivalului Internațional al Educației.

După șase zile de conferințe, ateliere, competiții sportive, expoziții, recitaluri, poezie, film și teatru, Festivalul Internațional al Educației încheie prima săptămână a celei de-a III-a ediții sub semnul entuziasmului tinereții și al bucuriei muzicii bune.

Potrivit organizatorilor, cei 100 de poeți din țară și străinătate care participă la Festivalul Internațional ‘Poezia la Iași’ continuă și joi întâlnirile cu cititorii. Între orele 11.00 și 13.00, poeții vor susține lecturi publice în liceele și universitățile ieșene, pentru ca după-amiază, între orele 17.00 și 19.00, aceștia să recite versuri și să ofere autografe în cartierele Iașiului.

‘Maratonul ideilor tinerilor’, o inițiativă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ‘Al. I. Cuza’ care își propune să încurajeze cooperarea dintre Fundația Iași — Capitală Culturală Europeană și mediul universitar, include în această zi două festivități de premiere. Acestea vor avea loc de la ora 14.00 și de la ora 16.00, la cortul FIE — FICCE de pe pietonalul Ștefan cel Mare.

Festivalul de Teatru EuroArt ne propune trei evenimente de interes: o lectură publică susținută de Octavian Jighirgiu, de la ora 14.00, la Club Embargo; spectacolul de teatru ‘Avarul’ în montarea Teatrului ‘Mihai Eminescu’ Botoșani și regia lui Cristian Gheorghe, de la ora 19.00, la Casa de cultură a Studenților; în fine, de la ora 20.00, la Club La Femme, spectacolul de teatru — folk ‘Mai bine cântăm la pisici — Miau!’ (în regia lui Andrei Maftei, cu Adi Bezna și Cezar Popescu). Festivalul de Teatru EuroArt continuă până duminică.

La rândul său, Ateneul Tătărași vă invită la două evenimente: spectacolul ‘Ludicul — punți de comunicare între generații’, de la ora 16.00, și, respectiv, de la ora 18.00, o dezbatere în cadrul proiectului ‘O dictare pentru fiecare. Vino la barometrul limbii române!’.

După o zi de pauză, FIE ajunge din nou în cartierele Iașului: de la ora 16.00, pe scenele special amenajate în Nicolina și Alexandru cel Bun vor avea loc noi concerte de muzică ușoară și populară, precedate de momente de street acting și interacțiune cu publicul asigurate de artiștii The Sky.

Unul dintre cele mai importante evenimente este Marșul absolvenților. Sărbătoarea studențimii ieșene se va desfășura în Piața Palatului Culturii la ora 19.00, unde vor ține discursuri rectorii universităților și reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ai Primăriei Municipiului Iași.

În cadrul FIE 2015 și al seriei de evenimente ocazionate de cei 155 de ani de învățământ artistic la Iași, Universitatea de Arte ‘George Enescu’ vă așteaptă, de la ora 18.00, la Sala Studio a universității, la piesa de teatru ‘Notă de plată mecanică’. De la ora 19.00, la Sala ‘Eduard Caudella’ — Casa Balș va avea loc concertul cameral oferit de Leonard Dumitriu, Romeo Cozma și Viorel Munteanu, evenimentul fiind și parte a Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi.

Ziua de 28 mai 2015 marchează și debutul a două festivaluri incluse în programul FIE 2015. Mai întâi, de la ora 19.00, la Casa de Cultură ‘Mihai Ursachi’ din Copou va avea loc deschiderea oficială, urmată de proiecții, a Festivalului Filmului Evreiesc. La manifestare vor participa Reuven (Palgi) Hecker (Profesor universitar în cadrul Departamentului de Film și Televiziune din cadrul Universității din Tel Aviv), Liviu Carmely (regizor, director și fondator al Arhivei de Film a Universității din Tel Aviv) și Paul Ghițiu (director al Festivalului). În aceeași , un concert oferit de Corul academic Byzantion în curtea Mănăstirii Golia de la ora 21.00, începe în cadrul FIE și Festivalul de Muzică Sacră și Medievală.

Accesul la toate aceste manifestări (cu excepția celor incluse în Festivalul de Teatru EuroArt) este liber, iar organizatorii așteaptă ieșenii și cei care vizitează capitala culturală a României să participe în număr cât mai mare.

În perioada 22 — 31 mai 2015, Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Iași — Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației. Evenimentul se adresează atât publicului din România, cât și celui din regiunile vecine (Republica Moldova și Ucraina).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.