Ponta trimite la Cotroceni actele medicale cerute de Iohannis

Premierul Victor Ponta a trimis luni la Cotroceni actele care atestă starea lui de sănătate şi care au fost cerute de preşedintele Iohannis înainte de numirea lui Gabriel Oprea în funcţia de prim-ministru interimar.

Premierul Victor Ponta a reacţionat prompt după solicitarea lui Klaus Iohannis şi a transmis documentele medicale necesare precum şi ceea ce urmează să se întâmple cu acesta în perioada următoare, mai precis perioada de recuperare.

Victor Ponta a cerut un premier interimar deoarece acesta nu se poate deplasa la şedinţele de Guvern în această perioadă. Prim-ministrul aşteaptă un punct de vedere de la Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a acceptat deocamdată să îl numească pe Gabriel Oprea premier interimar. Potrivit unor surse politice, citate de România TV, şeful statului a amânat numirea unui şef interimar al Executivului, solicitând în schimb documente privind starea de sănătate a premierului Victor Ponta, aflat în Turcia, unde a fost supus unei intervenţii chirugicale.

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut acte medicale care să ateste incapacitatea temporară a premierului Victor Ponta de a-şi exercita funcţia. După ce va primi documentele, Iohannis va decide dacă îl numește sau nu pe Gabriel Oprea, propus de Victor Ponta pentru preluarea interimatului.

Vicepremierul Gabriel Oprea a discutat, luni, la Cotroceni, cu preşedintele Klaus Iohannis, după ce acesta a primit scrisoarea premierului Victor Ponta privind numirea liderului UNPR ca prim-ministru interimar.

Victor Ponta a anunţat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că medicii au decis că poate fi externat, dar că trebuie ca, în următoarele 7 zile, să parcurgă zilnic procedurile pentru control, schimbare pansamente şi supraveghere.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.