Dan Petrescu debutează cu o remiză la ASA Târgu Mureș
”Super Dan” a debutat pe banca tehnică a celor de la ASA Târgu Mureș cu o remiză albă în partida amicală cu Admira Wacker. Meciul s-a jucat în Austria, la Bad Wimsbach.
Vicecampioana României n-a reușit să treacă de austriecii de la Admira Wacker, în primul amical al verii, însă Dan Petrescu are și motive să fie mulțumit, chiar și după 0-0. ASA nu a primit gol și a avut momente bune de joc. Petrescu a trimis în teren următorul ”prim 11”: Stăncioiu – Maftei, Marius Constantin, Bejan, Gorobsov – Nicoliţă, G. Mureşan, Brandan, Varga – Voiculeţ – Manolov.
După pauză, tehnicianul ardelenilor a schimbat întreaga echipă și s-a bazat pe un altă formulă: Viciu – Hanca, Ivan Gonzalez, Frăsinescu, Velayos – Luis Pedro, Candrea (83-Golanski), Bucșa, Teut (74-Romario) – Axente, R. Stoica.
ASA Târgu Mureş va disputa următoarea partidă amicală abia vineri, în compania vicecampioanei din Albania, KS Kukesi.