Premierul grec anunță organizarea unui referendum pe 5 iulie

Premierul elen, Alexis Tsipras, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă organizarea în Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena și creditorii săi, transmite AFP.

„Poporul trebuie să decidă în afară de orice șantaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie”, a declarat prim-ministrul într-o alocuțiune difuzată la posturile de televiziune în jurul orei locale 01.00 (vineri, 22.00 GMT), în ajunul ultimei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro, la Bruxelles, înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată față de FMI, pe 30 iunie.

Ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, va participa la reuniunea Eurogrupului care va avea loc sâmbătă la Bruxelles pe tema Greciei, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă purtătorul de cuvânt al premierului, Gabriel Sakellaridis, citat de AFP.

Cancelarul federal german Angela Merkel i-a recomandat, vineri, Greciei să accepte „oferta excepțional de generoasă” a creditorilor, cu care Atena negociază în mod intens pentru a obține un nou sprijin financiar și care prevede prelungirea planului de ajutorare în curs, informează AFP.

În timpul unei discuții avute cu premierul grec Alexis Tsipras și cu președintele francez Francois Hollande, în marja summitului european de la Bruxelles, Merkel și Hollande l-au sfătuit pe responsabilul grec să ‘accepte oferta excepțional de generoasă a instituțiilor’ (creditoare), a raportat cancelaria federală.

Banca Centrală Europeană (BCE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE) propun acordarea unor sume care s-ar putea ridica la 15,5 miliarde de euro, până la sfârșitul lui noiembrie, în schimbul angajamentului Greciei de a realiza reforme și a iniția tăieri bugetare. Circa 12 miliarde de euro ar urma să fie acordați de europeni, iar FMI ar putea acorda 3,5 miliarde de euro, cu anumite condiții.

Această ofertă ‘depășește condițiile celui de-al doilea program de ajutorare’, a subliniat Merkel.

Tocmai asupra încheierii acestui program, consimțit de Atena în 2012, au loc negocierile acerbe din ultimele luni. Acum, acest program ar putea fi prelungit până la sfârșitul lui noiembrie.

Soluția propusă ‘continuă să se bazeze pe același principiu: solidaritate pe de o parte, eforturi ale celor interesați pe de altă parte’, a precizat Merkel.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.