Ordonanță de urgență privind arestul la domiciliu

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat că, pe ordinea de zi a ședinței de guvern de marți, se află o ordonanță de urgență pentru a reglementa arestul la domiciliu.

„Noi, astăzi, avem pe ordinea de zi a Guvernului, o ordonanță de urgență pentru a reglementa această instituție. Este o solicitare venită de la CSM, discutată cu toate instanțele din România. Aceasta a fost propunerea colegilor judecători și procurori, de a promova în regim de urgență un asemenea act normativ „, a afirmat Cazanciuc, la sosirea, marți, la CSM.

Referitor la cât va fi durata arestului preventiv, ministrul Justiției a susținut că trebuie să se facă o distincție între luarea măsurii și menținerea acesteia.

„Luarea măsurii se face pe 30 de zile. În cursul judecății, menținerea măsurii se poate face maxim 60 de zile. Deci, la maxim două luni, instanța este obligată să verifice temeiurile, dar măsura se poate dispune inițial pe 30 de zile”, a spus Cazanciuc.

Întrebat cât poate fi prelungită măsura, ministrul a explicat că „până la 180 de zile”.

Curtea Constituțională a decis, în 7 mai, că dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

În motivare, Curtea a arătat că dispunerea arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și a judecății în primă instanță, fără a se reglementa cu privire la termene și durata maximă, nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp, arată în motivare Curtea Constituțională a României.

Curtea a arătat că art. 220 din Cpp prevede că judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza pot dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, neprecizându-se, însă, nici termenul și nici durata maximă pentru care poate fi dispusă această măsură în cele două faze procesuale.

Curtea a reținut că arestul la domiciliu reprezintă o măsură intruzivă ce poate afecta drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libera circulație, viața intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și munca și protecția socială a muncii.

„Ingerința analizată nu este însă proporțională cu cauza care a determinat-o, așa încât Curtea reține că dispunerea măsurii arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară și a judecății în primă instanță, fără a se reglementa cu privire la termenele pentru care poate fi dispusă și durata maximă a acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public și cel individual, întrucât această măsură poate fi dispusă pentru o perioadă nelimitată de timp. Principiul proporționalității, astfel cum este reglementat în ipoteza particulară a art. 53 din Constituție, presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar. Din moment ce autoritățile publice pot recurge la restrângerea exercițiului unor drepturi în lipsa unor alte soluții, pentru salvgardarea valorilor statului democratic, este logic ca această măsură gravă să înceteze de îndată ce a încetat și cauza care a provocat-o”, se arată în motivare.

Curtea a constatat că normele procesual penale ale art.222 cu denumirea marginală ‘Durata arestului la domiciliu’, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă și nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară și de judecată în primă instanță, sunt neconstituționale, de vreme ce organele judiciare o pot dispune pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecință fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale vizate de conținutul acestei măsuri.