Caravana PNDR cutreieră județele
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat vineri, în vizita din județul Arad, că în următorii ani, prin cei 9,5 miliarde de euro la dispoziție pentru dezvoltare rurală, agricultura României trebuie să se dezvolte atât cantitativ, cât și calitativ, inclusiv în ceea ce privește integrarea producției și exportarea unor produse alimentare prelucrate, cu valoare adăugată mai mare.
„Dincolo de chestiunile punctuale, mă bucur că mergem peste tot, la nivel de comună, să îi informăm pe oameni care sunt avantajele. Iar ca observație generală, doresc să spun că avem astăzi, Strategia de dezvoltare a agriculturii pe următorii șapte ani, certificată prin acest PNDR și cu surse de finanțare. În perioada următoare, agricultura ar trebui să se dezvolte atât sub aspect calitativ, cât și cantitativ prin aceste fonduri pe care le avem la dispoziție — 9,5 miliarde euro, dar pe de altă parte și din punct de vedere al integrării producției, pentru că trebie să trecem la pasul următor: producem, exportăm mult, trebuie să aducem valoare adăugată’, a afirmat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
Caravana PNDR de informare a fermierilor s-a aflat joi și vineri în localitățile arădene Șagu, Covăsânț, Seleuș și Scodor, ministrul Daniel Constantin afirmând că e important ca oamenii să știe că pentru noul program aferent 2014-2020 s-au făcut unele simplificări importante pentru derularea proiectelor. Potrivit acestuia, una dintre simplificările foarte importante față de PNDR 2007 — 2013 și pe care fermierii nu o cunosc este faptul că nu mai trebuie să vină cu toate avizele la depunerea proiectului, ci numai dacă proiectul va fi declarat eligibil.
De asemenea, Daniel Constantin a arătat că se fac eforturi pentru a reduce decalajul existent pe zona de legume și frunte în ceea ce privește balanța comercială, în primul rând prin evitarea acestor importuri.
‘Noi producem suficient cât să asigurăm autoconsumul la nivel național. Problema este că nu suntem suficient de bine organizați pentru ca produsele să ajungă la piață. Ele se vând în formă neorganizată, iar multe merg spre zona de autoconsum. Trebuie și aici să îi ajutăm pe fermieri să facă pasul următor. Am vorbit atât ieri cât și azi cu fermierii despre constituirea grupurilor de producători, despre crearea de cooperative pe principii moderne, nu pe principiul vechilor cooperative. Și din acest punct de vedere, nu numai că venim cu finanțări nerambursabile mai mari cu 20%, dar și suntem în discuții cu Ministerul Finanțelor Publice să venim cu facilități pentru cei care înțeleg să se asocieze în astfel de forme, grupuri sau cooperative, în vederea producerii și chiar a comercializării în comun a produselor’, a arătat ministrul.
În continuare, Constantin a mai spus că în comuna Seleuș, o localitate eminamente legumicolă, a aflat că nu mai puțin de 24 de tineri localnici legumicultori au accesat măsura de investiții pentru tinerii fermieri.
‘I-am informat că din 25 martie avem deschisă această măsură, de astă dată cu 50.000 de euro nerambursabili pentru fiecare, săptămâna viitoare deschidem și măsura pentru fermele mici, care înseamnă o altfel de formă de sprijin mai consistentă pentru fermele de subzistență: 15.000 de euro, tot nerambursabili. Competiția va fi probabil foarte mare, pentru că sunt disponibile doar 150 de milioane euro pentru 10.000 de gospodării la nivel național’, a mai spus ministrul.