MC sprijină reabilitarea monumentelor istorice din Dâmbovița

0

Ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, a declarat că va sprijini proiectele de reabilitare a monumentelor istorice din județul Dâmbovița. Vulpescu a efectuat, recent, o vizită de lucru la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, reabilitat cu fonduri europene, precum și la mai multe biserici din județul Dâmbovița care au nevoie de lucrări de reparații sau de restaurare a picturii.

Ministrul Culturii a mers la Mănăstirea Nucet, unde se efectuează lucrări în valoare de 2,6 milioane de lei, prin Compania Națională de Investiții. Lucrările au început în decembrie anul trecut și vor fi finalizate în martie-aprilie 2016, informează Agerpres.

Ministrul Ionuț Vulpescu a mai vizitat biserici monument din Târgoviște: Catedrala Mitropolitană, Simuleasa, Nicolae Andronești, Sf. Gheorghe, Geartoglu, precum și Mănăstirea Stelea și sediul Arhiepiscopiei Târgoviște. Unele dintre acestea au lucrări de reabilitare sau consolidare începute și mai au nevoie de fonduri, altele au nevoie de restaurarea picturii. La vizită a participat și Arhiepiscopul Târgoviștei, Nifon.

La Potlogi, ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, împreună cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, au verificat stadiul lucrărilor de reabilitare executate în cadrul unui program european.

”Aici la Potlogi, Biserica Domnească, resfințită anul trecut, și Palatul Brâncovenesc alcătuiesc un ansamblu extrem de interesant, reprezentativ pentru ceea ce a însemnat epoca lui Constantin Brâncoveanu. Anul trecut s-au împlinit 300 de ani de la martiriul lui Brâncoveanu și al fiilor săi și mă bucur că în Dâmbovița cel mai bun omagiu care se poate aduce, un an mai târziu, este refacerea ctitoriei sale. Am încredere că și termenul va fi respectat și Potlogi va deveni un punct extrem de important în ceea ce înseamnă nu numai județul Dâmbovița, ci și sudul țării”, a declarat Ioan Vulpescu.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a precizat că organizarea unor evenimente culturale de importanță națională la Potlogi va pune mai bine în valoare Palatul Brâncovenesc de aici.

”Vizita, dincolo de partea văzută, oficială, țintește câteva obiective precise pentru Consiliul județean. Am solicitat domnului ministru sprijin la Comisia Monumentelor Istorice, pentru că avem nevoie de avize și trebuie să le primim într-un termen cât mai scurt (…), l-am rugat pe domnul ministru să identificăm unul-două evenimente culturale naționale pe care să le derulăm la Potlogi împreună cu Ministerul Culturii, după punerea în funcțiune a obiectivului, dacă nu putem mai devreme. Dacă putem mai devreme, am sugerat data de 15 august pentru că este Ziua Comunei și putem veni cu ceva special”, a afirmat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Lucrările de la Palatul Brâncovenesc se vor finaliza în luna noiembrie, după ce au fost reluate anul trecut din cauză că firma care câștigase inițial execuția lucrărilor a intrat în insolvență.

Complexul brâncovenesc de la Potlogi este considerat monument istoric de importanță națională și este reprezentativ pentru arhitectura rezidențială a sfârșitului de secol XVII. Valoarea totală a proiectului european de la Potlogi era, la semnarea contractului de finanțare din 2011, de 42,8 milioane de lei.

Înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, palatul prezenta fisuri pronunțate la nivelul structurii, precum și la nivelul tuturor arcelor la uși și ferestre.

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi cuprinde Palatul Brâncovenesc, ruinele casei vechi, ale casei de slujitori și ale droșcăriei (șopron în care se reparau trăsurile).

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.