Ponta a părăsit sediul DNA cu cârja ruptă

Premierul Victor Ponta s-a prezentat, luni, la DNA sprijinindu-se în cârje. Dacă la venire a făcut apel la jurnalişti să îl lase să treacă pentru că nu poate merge foarte bine, la ieşirea premierului de la întâlnirea cu procurorul în îmbulzeala creată în jurul său premierul s-a trezit cu cârja ruptă.

Victor Ponta a ajuns la DNA cu puţin înainte de ora 11.00 şi a plecat de acolo după aproximativ jumătate de oră. La ieşirea de la întâlnirea cu procurorii, premierul a anunţat că în dosar s-a cerut o expertiză financiar-contabilă şi că abia după aflarea rezultatelor acesteia, în luna august, ar urma să dea declaraţii în faţa procurorilor, relatează Romaniatv.net.

După ce a dat declaraţii presei, Victor Ponta s-a plâns că, în îmbulzeala creată în jurul său i-a fost ruptă cârja pe care o ţinea în mâna stângă. Totuşi, premierul a plecat mai departe, sprijinindu-se în continuare în cârja respectivă şi urcându-se apoi în maşină.

Mai târziu, la sediul PSD, jurnaliştii l-au întrebat pe Victor Ponta dacă şi-a cumpărat alte cârje. „Sunt reparate”, a răspuns Ponta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.