Câștigătorii concursului de științe „Eroii viitorului”, premiați
Liceenii câștigători ai concursului de științe ”Eroii viitorului”, al cărui scop a fost promovarea chimiei, fizicii și biologiei în rândul elevilor, au fost premiați joi în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor.
”Obiectivul nostru a fost acela de a le oferi elevilor și profesorilor șansa de a aplica cunoștințele dobândite la orele de științe. Materii precum fizica, chimia și biologia uneori nu sunt foarte atractive sau sunt mai mult teoretice și atunci noi ne-am dorit ca prin acest concurs să oferim și partea practică pentru aceste materii, tocmai pentru a stârni curiozitatea elevilor și eventual a lua în considerare o specializare în această direcție”, a declarat Daniela Avarvare, PR manager la firma organizatoare a concursului, informează Agerpres.
Potrivit acesteia, echipele de liceeni care s-au situat pe primele trei locuri ale competiției au câștigat câte un voucher pentru dotarea laboratorului de chimie din instituția de învățământ ale cărei cursuri le urmează: la premiul I — 1.200 de euro, premiul II — 900 de euro și premiul III — 600 de euro. În plus, membrii echipelor au câștigat iphone-uri, aparate foto și ipod-uri. La rândul lor, cei care s-au clasat pe locurile IV și V au primit ceasuri inteligente și mp4 playere.
În concurs au fost înscrise 44 de echipe, cu câte șase membri fiecare, din 40 de licee din peste 20 de județe ale țării.