Furtună devastatoare în Arad
Imagini uluitoare în Arad. Din cauza unei furtuni puternice, oraşul s-a inundat după o furtună puternică. Într-un pasaj, apa a ajuns la aproape un metru şi mai mulţi şoferi au rămas captivi. Doar cu ajutorul altor oameni au reuşit să îşi scoată maşinile. Vântul puternic a doborât şi un copac şi tabla de pe acoperişul unui bloc.
Doar câteva minute de ploaie torenţială au fost de ajuns ca Aradul să se transforme într-un lac de acumulare. Un pasaj din centrul oraşului a fost cel mai afectat de furtună. După ce s-a blocat sistemul de canalizare, apa a ajuns la aproape un metru.
Potrivit România TV, şoferii rămaşi captivi în apă abia au reuşit să-şi scoată maşinile.
Oamenii au intrat în panică când au văzut că abia pot înainta prin apa adâncă. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale ca să rezolve situaţia. Furtuna a făcut probleme în mai multe zone ale oraşului. Un copac a fost doborât de vijelie, iar acoperişul unui bloc a fost distrus.