Nivelul depozitelor bancare din Grecia este în creștere

Valoarea depozitelor bancare din Grecia este în creștere după atenuarea restricțiilor asupra mișcărilor de capital, deoarece creditorii se pregătesc de recapitalizare, în urma declinului economiei și a majorării creditelor neperformante, a declarat pentru Bloomberg un oficial al Băncii Centrale a Greciei (BoG).

În 29 iunie, Guvernul elen a închis băncile și a impus restricții asupra mișcărilor de capital, în contextul retragerilor masive de fonduri din bănci de către deponenții îngrijorați de întreruperea discuțiilor dintre Grecia și creditorii săi internaționali. Băncile grecești și-au redeschis porțile pe 20 iulie, dar au rămas în vigoare, cu unele relaxări, restricțiile asupra mișcărilor de capital. Limita maximă a fondurilor care pot fi retrase de la bancomat este fixată la 420 de euro pe săptămână, în loc de 60 de euro pe zi cum a fost stabilit inițial, pentru a evita formarea de cozi la ATM-uri, informează Agerpres.

De la redeschiderea băncilor, valoarea depozitelor a crescut cu aproximativ un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari), susține oficialul.

Banca Centrală Europeană a decis să deruleze noi teste de stres în rândul băncilor elene pentru a ști cu exactitate care este necesarul lor de capital și pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform deciziei adoptate la recentul summit al liderilor zonei euro, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 — 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.

Oficialul BoG a adăugat că verificarea calității activelor creditorilor eleni și testele de stres vor fi finalizate până la mijlocul lunii octombrie, pentru a se determina necesitățile de capital.

De la redeschiderea, luni, a Bursei de la Atena, acțiunile National Bank of Greece, Piraeus Bank, Eurobank Ergasias și Alpha Bank au scăzut cu aproximativ 50%.

Recapitalizarea băncilor elene este pe ordinea de zi a discuțiilor dintre reprezentanții Ministerului de Finanțe de la Atena și cei ai creditorilor internaționali.

Recent, agenția de evaluare financiară Moody’s estima că, indiferent dacă autoritățile de la Atena vor ajunge sau nu la un acord cu creditorii internaționali, băncile grecești vor avea nevoie de recapitalizare, iar Banca Centrală Europeană va continua să joace un rol important în calitate de creditor și furnizor de lichiditate.

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.