70 de ani de la bombardamentul atomic de la Hiroshima
Unul dintre puținele tramvaie care au supraviețuit bombei de la Hiroshima a fost restaurat pentru a comemora 70 de ani de la atacul asupra Japoniei.Acesta a fost revopsit în culorile sale originale – albastru şi gri – iar în interior sunt proiectate mărturii video ale supraviețuitori.
Hiroshi Harada, în vârstă de 75 de ani, își amintește cum piciorul i s-a afundat într-un cadavru, în timp ce fugea de focul ce cuprindea străzile Hiroshimei după căderea bombei atomice. Mai tărziu, în aceeaşi zi, o femeie căzută a întins mâna către el cerândui apă. Bucăţi de piele şi carne aproape că se desprindeau de pe corpul femeii, povesteşte supravieţuitorul care pe atunci avea şase ani.
„Numărul supraviețuitorilor este în scădere și vocile lor devin tot mai slabe”, spune Harada, „dar Hiroshima nu trebuie uitată şi trebuie să spună lumii că astfel de lucruri nu ar trebui să se mai întâmple.”
Chiar şi aşa, sunt mulţi cei care nu vorbesc despre cele întâmplate, fie de durere, fie de teama de a nu fi discriminaţi, ei sau urmaşii lor.