M10, partidul lui Macovei, a primit girul Tribunalului București

Tribunalul București a dispus, printr-o sentință civilă, să acorde personalitate juridică Partidului M10, decizia de înființare fiind definitivă, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres de formațiunea politică.

„M10 există oficial: Veniți cu noi! (…) Decizia de înființare a Partidului M10 este definitivă. Pe 7 august 2015 Tribunalul București a dispus, prin sentința civilă nr. 29, să acorde personalitate juridică Partidului M10. Vă mulțumim tuturor celor care ați făcut posibil acest pas, mii de membri și zeci de mii de susținători. V-ați strâns în jurul ideii de dreptate, spiritului reformist, dragostei de libertate. Vom continua împreună în acest spirit. Momentul schimbării, momentul nostru a sosit. Haideți în Partidul M10! Dați click pe Înscrie-te pe site-ul mzece.ro! Haideți cu noi să transformăm România și viața noastră, oriunde trăim”, se arată în comunicatul de presă.

 Potrivit sursei citate, M10 oferă o alternativă deoarece „clasa politică expirată și coruptă a tranziției se demolează singură, este pulverizată de propria corupție și răspunde în fața justiției”. „Noi oferim alternativa, speranța. Vrem o politică decentă, modestă, pentru oameni. Vrem o Românie în care să ne facă plăcere să trăim. Nu vrem oameni triști, vrem oameni bucuroși”, se mai arată în comunicat.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.