Producția de grâu, mai bună decât în 2014

Culturile însămânțate în toamna anului trecut pentru care s-a încheiat campania de recoltat nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei, a declarat, luni, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, adăugând că producția totală de grâu este chiar „ușor mai bună” decât în 2014.

„Pentru că s-a încheiat campania de recoltat la culturile însămânțate în toamna lui 2014 vreau să vă anunț că, din fericire, acestea nu au avut pierderi foarte mari. Din contră, la cultura grâului, rezultatele sunt ușor mai bune decât anul trecut. Dacă în 2014 cultura medie la hectar a fost de 3,64 tone, în anul 2015 a fost de 3,68 de tone. Cantitatea totală de grâu recoltată, conform datelor pe care le avem până în prezent din teritoriu, este de 7,5 milioane de tone, comparativ cu 7,4 milioane de tone în anul 2014”, a subliniat șeful MADR, la finalul întâlnirii avute luni cu fermierii.

Potrivit sursei citate, producția medie la hectar obținută la orz a fost de 4,03 tone, în timp ce în 2014 a fost de numai 3,8 tone, iar cantitatea totală recoltată ajuns la 1,051 milioane de tone.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a precizat că rapița a avut de suferit în 2015, dar nu dramatic, producția medie fiind de 2,36 tone la hectar.

„Pentru rapiță producția la hectar a avut de suferit în sensul că avem o producție mai mică, dar nu dramatic, respectiv 2,36 tone, comparativ cu 2,57 tone la hectar în 2014, iar producția totală este 956.886 tone”, a adăugat ministrul.

Ministrul a recunoscut însă că seceta afectează agricultura și culturile, mai ales cele însămânțate în primăvară, respectiv porumbul și floarea soarelui, iar ministerul va încerca să-i ajute pe fermieri să își deruleze în condiții bune campania de primăvară.

„Vremea afectează culturile, afectează agricultura și probabil pe ansamblu vor fi pierderi la fiecare fermier, dar pe culturile de primăvară, nu pe cele de toamnă. Facem tot posibilul ca din punct de vedere bugetar și al pregătirii documentelor campania de toamnă să se deruleze în condiții bune și împreună cu fermierii am agreat ca până la sfârșitul lunii august să acordăm acele adeverințe, mai devreme, astfel încât să își poată contracta creditele și să înceapă campania de toamnă”, a subliniat șeful MADR.

De asemenea, ministrul a adăugat că va face tot posibilul ca din 16 octombrie să poată fi plătit avansul la plata pe suprafață care se cuvine din partea Comisiei Europene.

Prezent la întâlnirea de la MADR, președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, a subliniat că discuția de luni a fost una constructivă, menționând că fermierii nu se raportează la statistica producției prezentate de minister ci doar din perspectiva de recuperare a cheltuielilor.

„Procentul de recuperare a cheltuielilor este mult mai mic decât anul trecut și noi ne raportăm la situația financiară, iar ministrul vorbește din perspectiva asigurării alimentare”, a spus acesta.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.