Viitorul lui Hagi a urcat pe podium în Liga I
În ultimele două partide ale etapei a 7-a din Liga 1, jucate luni, Viitorul Constanţa a învins cu 3-1 pe Concordia Chiajna, iar Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1.
Viitorul Constanţa este performera verii în Liga 1, trupa antrenată şi patronată de Gheorghe Hagi fiind neînvinsă în această ediţie de campionat, având un bilanţ de trei victorii şi patru egaluri după primele şapte etape. Luni seara, la Ovidiu, trupa lui Hagi a câştigat cu scorul de 3-1 disputa cu Concordia Chiajna, misiunea Viitorului fiind uşurată din minutul 19, când a avut avantaj numeric pe teren, după eliminarea lui Bruno Madeira, de la oaspeţi, relatează Romaniatv.net.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Fl. Tănase ‘5 (penalty), Nedelcu ’38 şi Chiţu ’88, iar pentru Concordia a înscris Serediuc ’74. În minutul 50, Ianis Hagi a ratat un penalti acordat pentru un henţ în careu comis de Constantinescu.
În ultimul meci al etapei, la Drobeta Turnu Severin, Pandurii şi CFR Cluj au încheiat la egalitate, 1-1. Momcilovic a deschis scorul pentru gazde, în minutul 35, iar oaspeţii au egalat opt minute mai târziu, prin Cristian Lopez.
Rezulatele etapei a 7-a:
Vineri
Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 2-1
Au marcat: Rusu ’55, Varga ’64 / Dimitrov ’80
Sâmbătă
ACS Poli Timişoara – CS Universitatea Craiova 1-1
Au marcat: Elek ’58 / Nuno Rocha ’88
FC Steaua – ASA Târgu Mureş 1-1
Au marcat: Ad. Popa ’31 / Jazvici ’54
Duminică
FC Voluntari – Astra Giurgiu 1-2
Au marcat: Kone ’86 / Alibec ‘2, şi De Amorim ’78
CSMS Iaşi – Dinamo 0-0
Luni
FC Viitorul – Concordia Chiajna 3-1
Au marcat: Fl. Tănase ‘5 (penalty), Nedelcu ’38, Chiţu ’88/Serediuc ’74
Pandurii Târgu Jiu – CFR Cluj 1-1
Au marcat: Momcilovic ’35/C. Lopez ’43
Clasament:
1. Astra Giurgiu 7 4 2 1 14-12 14 puncte
2. Dinamo Bucureşti 7 3 4 0 7-2 13
3. FC Viitorul 7 3 4 0 13-9 13
4. CSMS Iaşi 7 3 2 2 5-6 11
5. ASA Târgu Mureş 7 2 4 1 7-3 10
6. Steaua Bucureşti 7 2 4 1 6-4 10
7. Pandurii Târgu Jiu 7 2 3 2 6-8 9
8. *CFR Cluj 7 3 3 1 9-6 6
9. CS Universitatea Craiova 7 1 3 3 5-6 6
10. FC Botoşani 7 1 3 3 5-7 6
11. Concordia Chiajna 7 1 2 4 8-11 5
12. ACS Poli Timişoara 7 1 2 4 4-8 5
13. FC Voluntari 7 0 4 3 4-10 4
14. *Petrolul Ploieşti 7 1 4 2 6-7 1.
Echipele precedate de semnul (*) au fost penalizate cu câte şase puncte de către Comisia de Licenţiere a FRF.