Spitalul Socola va fi renovat
Conducerea unităţii spitaliceşti vrea ca instituţia să obţină acreditarea. În curând, la Iaşi vor ajunge inspectorii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor din cadrul Guvernului. Prioritatea directorului Institutului de Psihiatrie Socola este mutarea departamentului administrativ într-o altă clădire şi transformarea spaţiului în compartimentul de primire a urgenţelor de specialitate.
O parte din lucrări va fi efectuată de firma care a câştigat licitaţia, iar restul, de către angajaţii spitalului.
În plus, planul prevede mutarea laboratoarelor de analize medicale şi a arhivei spitalului. Va fi înfiinţată şi o unitate de primiri urgenţe pentru tot judeţul.
880 de pacienţi pot fi internaţi pentru diverse afecţiuni psihice. De altfel, spitalul are peste 300 de paturi destinate celor cu boli cronice şi tratează peste o mie de persoane, în regim ambulatoriu.