Ample proteste împotriva corupției la Bagdad
Mii de persoane au protestat vineri la Bagdad împotriva corupției, cei mai mulți dintre participanți fiind susținători ai influentului șef șiit Moqtada al-Sadr, care a făcut apel la aceștia să fie prezenți în număr mare, transmite AFP.
Manifestația a avut loc în piața Tahrir, protestatarii purtând steaguri irakiene și scandând sloganuri anticorupție. Este prima acțiune ce are loc după apelul lansat de Moqtada al-Sadr către susținătorii săi pentru a se alătura protestelor.
Acțiunile de protest împotriva corupției și a neregulilor din domeniul serviciilor publice s-au accentuat în Irak în ultimele săptămâni, manifestanții denunțând în special întreruperile frecvente de curent în condițiile unor temperaturi care depășesc și 50 de grade Celsius.
După mai multe manifestații de acest gen, premierul Haider al-Abadi a lansat la 9 august un vast plan de reforme vizând lupta împotriva corupției și o mai bună guvernare. Aprobate la 11 august de parlament, reformele ce prevăd reducerea posturilor ministeriale și scăderea numărului de gărzi de corp pentru înalții responsabili urmăresc să aplaneze nemulțumirea populației, dar aceste măsuri sunt abia într-un stadiu incipient.
Această situație intervine în contextul în care Irakul se confruntă cu violențe la nord și la vest de capitala Bagdad, unde acționează gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).