Noi lideri la grupurile PSD și UDMR din Senat

Grupurile senatoriale ale PSD și UDMR încep a doua sesiune parlamentară ordinară a acestui an cu noi lideri.

Senatorul Ilie Sârbu a renunțat la șefia grupului PSD, fiind înlocuit de Mihai Fifor, iar Tanczos Barna îl ia locul lui Marko Bela la conducerea grupului UDMR, informează Agerpres.

Din conducerea grupului parlamentar al PSD-UNPR, cu 81 de senatori, vor mai face parte viceliderii Laurențiu Coca, Petru Alexandru Frătean, Marian Pavel, Doina Silistru, Haralambie Vochițoiu. Secretar va fi Viorel Chiriac, iar senatoarea Gabriela Firea și-a menținut calitatea de purtător de cuvânt al grupului.

Structura de conducere a celorlalte grupuri parlamentare din Senat a rămas neschimbată.

Liderul grupului PNL, grup care are 60 de senatori, rămâne Ion Popa. Vicelideri ai grupului PNL sunt Octavian Motoc, Mariana Câmpeanu, Dorin Dobra, Dumitru Oprea și Emil Pașcan. Secretar este, ca și în sesiunea trecută, Dinică Marinică.

La nivelul grupului liberal-conservator (LC-ALDE), lider va fi în continuare Dumitru Pelican, în timp ce vicelideri au fost desemnați Nicolae Nasta și Eugen Durbacă, iar pentru funcția de secretar a fost nominalizată Cristiana Anghel, care a deținut și în sesiunea anterioară această calitate.

Grupul UDMR, format din 8 senatori, îl va avea ca lider pe Tanczos Barna, ca vicelider pe Pataki Csaba și secretar — Klarik Laszlo Atilla.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.