Veninul de viespe, armă împotriva cancerului
Veninul viespilor Polybia paulista, o specie originară din Brazilia, ar putea deveni o „armă” extrem de eficientă în lupta împotriva cancerului, deoarece este capabil să distrugă tumorile, fără să afecteze celulele sănătoase, informează huffingtonpost.com, citat de Mediafax.
Potrivit unui studiu publicat în Biophysical Journal, în această săptămână, veninul acestor viespi conţine o toxină, denumită MP1, care distruge selectiv tumorile, fără să afecteze celulele sănătoase.
În testele de laborator, cercetătorii au arătat că MP1 inhibă creşterea tumorilor la pacienţii diagnosticaţi cu cancer de prostată şi de vezică, ca şi răspândirea celulelor bolnave în sânge la pacienţii diagnosticaţi cu leucemie, care erau anterior rezistente la o serie de medicamente.
Toxina interacţionează cu lipidele aflate în afara membranelor celulelor canceroase. Apoi, veninul sparge structura membranei protectoare, generând „găuri”, care permit moleculelor ce au un rol critic în supravieţuirea celulei canceroase să se scurgă în afara acesteia.
Potrivit coordonatorului studiului, Joao Neto, medic la Universitatea de stat din Sao Paulo, acele găuri din membrana celulei canceroase au nevoie de doar câteva secunde pentru a se forma, sub acţiunea veninului.
Întrucât celulele sănătoase nu prezintă acele lipide pe învelişul lor exterior (ci pe membrana internă a celulei), se pare că ele nu sunt vizate de toxina din veninul viespilor braziliene.
„Terapiile anticancer ce vizează compoziţia de lipide de pe membrana celulară ar genera o clasă complet nouă de medicamente anticancer”, a spus Paul Beales, unul dintre autorii studiului. „Această descoperire ar putea fi utilă pentru a dezvolta o nouă combinaţie de terapii, în care medicamente multiple sunt folosite simultan pentru a trata cancerul, prin atacarea unor părţi diferite ale cancerului, în acelaşi timp”, a mai spus acesta.
Deşi folosirea veninului viespilor braziliene ca opţiune de tratament reprezintă o posibilitate interesantă, ea rămâne deocamdată doar la nivel teoretic.
Autorii studiului sunt de părere că oamenii de ştiinţă vor trebui să efectueze mai multe studii suplimentare înainte de a putea să folosească acest tip de venin pe pacienţi umani.