Netanyahu, întâmpinat de protestatari la Londra
Manifestanți propalestinieni și proisraelieni s-au înfruntat miercuri în fața reședinței premierului britanic situată în 10 Downing Street, în ajunul unei întâlniri între David Cameron și șeful guvernului israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP.
Poliția a trebuit să-i separe și a arestat cel puțin doi manifestanți după câteva confruntări ușoare între cele două tabere. ”Un mic număr de manifestanți a fost arestat pentru delicte de obstrucționare, agresare și degradare a unor vehicule”, a confirmat poliția într-un comunicat.
De partea palestiniană, aproximativ 400 de persoane au protestat față de vizita la Londra a premierului Netanyahu, sosit miercuri-după amiază în capitala britanică. Protestatarii au strigat sloganuri, precum ”Arestați-l pe Netanyahu !” sau ”criminal de război”, și îl acuzau că este ”ucigaș de copii” pe posterele lor.
În față, circa o sută de militanți fluturau drapelul Israelului. Peste 108.000 de persoane au semnat o petiție online pe site-ul parlamentului britanic care cere arestarea lui Netanyahu pentru ”crime de război” îndeosebi în timpul ultimului război din Fâșia Gaza în 2014.