Constantin Săvulescu avertizează în privința Programului Național de Cadastru (I)

După ce cotidianul „Cronica Română” a publicat un amplu interviu cu dr.ing. Valeriu Manolache, președintele Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie și Cartografie și directorul general al firmei THEOTOP, una dintre companiile de prestigiu din România în domeniul sus-menționat, astăzi prezentăm punctul de vedere -față de controversatul Program Național de Cadastru- al unei alte personalități în domeniu, prof.univ.dr.ing. Constantin Săvulescu.

Punctele de vedere ale celor doi profesioniști în domeniul cadastrului ar trebui să fie luate în calcul, urgent, de așa-zișii decidenți din domeniu, în realitate o adunătură de indivizi, cățărați pe căi obscure în funcții de decizie, care risipesc nonșalant banii de care este așa mare nevoie și care se comportă ca niște satrapi convinși că își pot permite orice. Fără să răspundă în fața nimănui!

Cine dorește perpetuarea haosului în domeniul cadastrului? Nu cumva niște șefuleți numiți pe criterii eminamente politice care nu au nimic în comun cu domeniul în care trebuie să instaureze, urgent, ordinea și legalitatea, dar care nu fac altceva decât să se comporte ca niște „unelte” care fac jocurile unei găști sau a alteia?

Lăsați, domnnilor, profesioniștii să facă ordine la ei în ogradă. În caz contrar…

„Cronica Română” va prezenta, în trei părți, punctul de vedere (pe cât de pertinent și argumentat, pe atât de ironic! ) al lui Constantin Săvulescu față de Programul Național de Cadastru.

„O privire cât de cât lucidă și onestă asupra situației cadastrului românesc va arăta că, de fapt, cam prin tot ceea ce se petrece acum în acest domeniu, se mimează realizarea evidenței cadastrale generalizate (”ne facem că lucrăm”). Asistăm, unii pasivi, alții implicați, la o enormă risipă de resurse umane și financiare, cu o eficiență foarte apropiată de zero. De aproape 20 de ani, cea mai mare parte a înregistrărilor cadastrale (așa numitele ”intabulări”) s-au realizat în cadrul așa-zisului ”cadastru sporadic”, prin care imobilele sunt înregistrate individual, la cererea și pe cheltuiala deținătorilor. Cadastrul ”sporadic” s-a impus ca o soluție de moment și tranzitorie, dar – ca mai orice provizorat – s-a permanentizat pentru că este foarte convenabil pentru o minoritate influentă și nu contează că este păguboasă pentru majoritatea cetățenilor de rând. Pentru amețirea acestora din urmă (în 2016 sunt alegeri!), în luna mai 2015 s-a anunțat cu mare tam-tam ”Programul Național de Cadastru” conform căruia în anul 2023 (de mirare că nu s-a precizat luna și ziua) se va încheia înregistrarea (”intabularea”) tuturor imobilelor (terenuri și construcții) de pe teritoriul României. Desigur, cei care au clocit găselnița aceasta știu foarte bine că este o mare minciună și că, în condițiile actuale, este imposibilă respectarea termenului propus, chiar dacă s-ar aloca și de 10 ori suma prevăzută în ”program” (1,3 miliarde de euro).

Că este așa, o dovedește și modul în care a pornit minunatul ”program național”. Conform acestuia, în acest an ar urma să înceapă realizarea cadastrului sistematic pentru 147 de ”unități administrativ teritoriale” (comune) din cele peste 2300 câte ar trebui acoperite (incluzând și orașe și municipii). Pentru asta, anticipând hotărârea de guvern nr. 294 din 29 aprilie 2015 (care aprobă ”programul național de cadastru”), în 15 ianuarie 2015 se publică pe SEAP anunțul de participare nr.156565 prin care se solicită oferte pentru 147 de UAT împărțite în 10 loturi. Anunțul are ca obiect încheierea câte unui ”acord cadru”, pentru o perioadă de 4 ani, pentru fiecare din cele 10 loturi. ”Acordul cadru” (o înțelegere ”de principiu”) ar urma să se concretizeze în mai multe contracte ”subsecvente”, ”funcție de fondurile disponibile”; în traducere liberă asta înseamnă ”s-ar putea să fie sau să nu fie”. Altfel spus, din cele 147 de comune, în cei 4 ani de ”acord cadru” ar putea fi efectiv contractate doar 40, de exemplu (pentru că ”nu sunt fonduri: dăm pentru sănătate și pentru educație”). Mai mult: inițial termenul de depunere a ofertelor pentru acest anunț a fost 18.03.2015, pentru ca în final, să ajungă în luna mai, urmând ca decizia comisiei de evaluare să fie comunicată ofertanților la mijlocul lui septembrie (dacă nu se mai amână și aceasta). Și atunci, în acest sistem, cine mai poate crede că s-ar putea cadastra peste 2300 de UAT în doar 8 ani?

De ce nu se realizează cadastrul în România?

Răspunsul la această întrebare este evident pentru oricine dorește să vadă dincolo de aparențe: pentru că nu se vrea!

”Nu se vrea” sună (și este) impersonal. De aceea răspunsul ar trebui ”personalizat” și detaliat, ceea ce am să încerc să fac în continuare.

În primul rând ar trebui văzut cine anume nu dorește încheierea cât mai rapidă a evidenței tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) de pe teritoriul României.

Chiar dacă nu se pot identifica persoane, cu nume și prenume (în lipsă de probe materiale), din nou răspunsul este simplu, dar necesită anumite explicații suplimentare. De fapt, cei care, conștient sau ”instinctiv”, chiar doresc definitivarea cadastrului constituie marea majoritate a populației României, adică ”poporul” (care votează!).

Cei care nu doresc aceasta, constituie o minoritate ca număr, dar o minoritate cu influență și – mai ales – cu putere de decizie (putere pe care tot ”poporul” le-a dat-o). Indivizii care se regăsesc în această minoritate pot fi clasați în două categorii principale:

1. Grupurile de interese care controlează puterea politică și economică a țării. Acestea își au rădăcinile adânc înfipte în fosta securitate și – fără a ieși în evidență decât cu foarte puține personaje de notorietate – au format o rețea de tip mafiot implicată și influentă în toate ”instituțiile” statului (administrație centrală și locală, armată, biserică, partide politice, servicii secrete, justiție, parlament, președinție, mass media etc.). Desigur, nu toate persoanele care populează instituțiile respective sunt de blamat. De fapt, cei mai mulți dintre ei, situați de regulă la nivele ierarhice inferioare, sunt oameni cuminți, care știu ce se întâmplă, dar fie li s-au spălat creierii (cu biserica, cu ungurii care vor Ardealul, cu dacii care au civilizat Europa, cu masonii care conduc lumea, cu ”filoanele energetice” ale Bucegilor, cu domnitorii viteji care au apărat granițele Europei, cu evreii care controlează finanțele mondiale, cu ”noi suntem români”, cu americanii care ne fură bogățiile, cu ”nu ne vindem țara”, cu ”România – colonie”, cu Măruță, cu toaletele ”primei doamne”, …), fie acceptă situația din comoditate sau de teamă că își vor pierde locul de muncă, fie se complac acceptând compromisul și încercând să profite și ei, cât pot (”dacă ăla fură și nu pățește nimic, eu de ce-aș fi mai fraier?!”). Motivele pentru care aceste grupuri de interese nu vor ordine în evidența imobilelor sunt:

• – Cât timp există haos în evidențe se mai pot face afaceri oneroase cu terenuri și clădiri (retrocedări dubioase, moșteniri inventate, schimburi de genul 2 ha în Băneasa pentru 2 ha lângă Slatina etc.) cu riscuri minime de a fi descoperite ilegalitățile;
• – Teama (doar în parte justificată) că, odată făcută ordine, vor fi relativ ușor de descoperit ilegalitățile prin care au intrat în posesia imobilelor pe care le dețin;
• – Dorința de a avea în continuare o motivație pentru alocarea de fonduri care să se întoarcă, cel puțin parțial, în propriile buzunare (”dăm bani pentru cadastru”, dar îi dăm ”cui trebuie”).

2. Membrii mai multor profesiuni implicate în prestarea de servicii aferente lucrărilor de cadastru, care consideră (parțial justificat) că ar putea pierde o importantă sursă de venituri. Dintre aceștia:

• – Notarii (aparent, vor fi mai puține tranzacții cu imobile);
• – Avocații (foarte probabil vor fi mai puține litigii imobiliare);
• – ”Executanții” (reuniți sub sintagma ”persoane fizice și juridice autorizate să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie”), o bună parte dintre aceștia ne mai știind să facă și altceva decât ”intabulări”;
• – Salariații instituției de profil (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară – ANCPI și oficiile teritoriale din subordinea ANCPI). Aceștia cred (în mod justificat) că, odată ce vor fi înregistrate în evidența cadastrală toate imobilele teritoriului național, cel puțin o parte dintre ei vor trebui să-și caute de lucru în altă parte.

Ca și în cazul primei categorii, nici în cazul profesiilor enumerate mai sus nu se pot face generalizări. Și aici există profesioniști adevărați care percep corect situația existentă și înțeleg că interesele generale trebuie să primeze în fața celor particulare.

Toți cei enumerați mai sus (grupuri de influență și categorii profesionale), cu excepțiile amintite, își folosesc puterea, influența și priceperea pentru a amâna cât mai mult definitivarea cadastrului în România. Cât de mult? Dacă se poate, cel puțin pe durata vieții lor (pe principiul ”după noi – potopul!”). Cine trage ponoasele? Pagubele le suportăm toți, pentru că dintr-o evidență cadastrală corectă ar avea de câștigat România ca stat, atât direct (financiar) – prin impunerea corectă a proprietății imobiliare, cât și indirect – prin asigurarea suportului necesar planificării investițiilor în toate domeniile vieții economice și sociale a țării. De asemenea, ar avea de câștigat încrederea cetățenilor de stat, pentru că, printre altele, cadastrul reprezintă și o formă de garantare a proprietății imobiliare. Până la urmă ar avea de câștigat chiar și cei care frânează cu atâta înverșunare realizarea cadastrului. Cred că se poate constata la aceștia din urmă o mentalitate egoistă și anti-națională care s-ar ilustra prin ”să-mi fie mie bine, de restul nu-mi pasă”. Bineînțeles, declarațiile ”oficiale” sunt exact pe dos, pline de devotament pentru țară și de pricepere pusă în slujba poporului. Se poate vedea aici și mentalitatea parazitului lacom și inconștient care-și epuizează organismul pe care-l parazitează, fără să perceapă riscul de a pieri odată cu acesta (”noi ne descurcăm, că nu suntem fraieri”).

Cauzele care împiedică realizarea cadastrului

rima și cea mai importantă condiție pentru rezolvarea unei probleme este identificarea acesteia. Cu alte cuvinte, să recunoști că ai o problemă și să o enunți (să arăți în ce constă aceasta). Or, în cazul cadastrului, responsabilii domeniului declară cu toate ocaziile că stăm foarte bine, că nu sunt probleme, că s-a informatizat, că s-a modernizat, că s-a pus la punct cadrul normativ, că avem cel mai bun sistem de cadastru din Europa, că sistemul românesc de cadastru este apreciat de toți specialiștii, că cei care îl critică (printre care mă număr și eu) fie nu se pricep (nu sunt ”specialiști”), fie sunt de rea-credință și urmăresc să strice un lucru care – ”în sfârșit” – funcționează bine.

Atunci când, fiind puși în fața unei realități de necontestat, responsabilii domeniului trebuie să recunoască (doar ”cu jumătate de gură”) că ceva parcă nu merge chiar cum trebuie, vin și explicațiile: întârzierea și ”micile deficiențe” sunt datorate unor cauze ”obiective”, un fel de ”legi ale naturii” pe care nu le poți schimba. Dintre acestea, cele mai des invocate sunt numărul foarte mare de imobile de înregistrat (”peste 40 de milioane”) și lipsa resurselor financiare (pentru că ”prioritățile sunt educația, sănătatea, infrastructura, armata, …”, domenii în care s-a investit cel mai mult, cu rezultatele care nu se văd, dar le resimțim marea majoritate dintre noi).

Desigur, nu se poate spune că cele două situații menționate n-ar fi reale (de ce s-a ajuns la ele, este altă poveste). Dar, pe lângă acestea, există încă multe altele despre care nu se mai poate susține că sunt obiective, ele fiind generate de oamenii din sistem și sunt întreținute (și chiar amplificate) de către aceștia.

Despre acestea din urmă cauze îmi propun să vorbesc mai pe larg în continuare. După părerea mea, ele constituie modalitatea prin care cei interesați asigură întârzierea fără limită a realizării evidenței cadastrale pentru întregul teritoriu național. Tocmai de aceea consider că ele trebuie prezentate, cu speranța că la un moment dat, se vor găsi și voința și priceperea de a fi eliminate, desființând obstacolele artificiale puse în calea unei activități necesare și benefice pentru marea majoritate a cetățenilor României. Dintre ”mijloacele mascate”, am să insist puțin numai pe cinci aspecte, pe care le apreciez ca fiind cele mai importante.

1. Cadrul normativ

Acesta ar fi constituit în primul rând din Legea 7/1996 (a ”cadastrului și publicității imobiliare”), modificată și completată până a ajuns un adevărat monstru (mai ales că de când s-a născut nu arăta foarte bine). La aceasta se adaugă multe alte legi și regulamente în care este practic imposibil să nu te încurci (legea 19/1991, legea 50/1991, legea 107/1996, legea 114/1996, codul civil, codul fiscal, legea 17/1990 și încă multe altele). O primă consecință a confuziei legislative este arbitrarul din activitatea practică. Astfel, fiecare oficiu teritorial are propriile reguli, ceea ce este apreciat corect și legal la județul X, fiind exact pe dos la județul Y. Mai mult, fiecare ”inspector” care analizează o documentație de intabulare are și el propriile idei, astfel că ceea ce este în regulă la Popescu, este respins de Ionescu. Evident, toate acestea fiind ”conform legii”.

Nu de mult am scris despre o ”creație” pompos intitulată ”Proiectul de lege privind sistemul integrat de cadastru și carte funciară”, produsă de ”Societatea civilă de avocați Stoica & Asociații” și răsplătită de ANCPI cu mai multe sute de mii de euro. Arătam atunci că ”producția” respectivă este o însăilătură penibilă între Legea 7/1996 și Regulamentul aprobat cu ordinul 700/2014 al directorului ANCPI, plină cu prevederi contradictorii, inaplicabile și inutile. Nu pot crede că în firma condusă de Valeriu Stoica, fost ministru de justiție, nu există personal calificat, capabil să producă un proiect de calitate superioară pentru o lege a cadastrului. Dar, așa cum am mai spus, nu se vrea, interesul comun al avocaților și al conducerii ANCPI fiind ”să se schimbe, dar să rămână așa cum este!”.

Deci, dacă s-ar vrea (dacă ar exista voința politică), o primă măsură ar fi elaborarea și adoptarea unei noi legi a cadastrului, o lege actuală (nu ”actualizată”), care să exprime o viziune modernă asupra obiectivelor strategice ale domeniului, corespunzătoare situației existente și unor termene rezonabile de realizare a evidenței generale a teritoriului național (de exemplu, 10 – 15 ani). Bineînțeles, elaborarea legii ar trebui să fie precedată de stabilirea unor reguli ”de bază” din care să decurgă, în mod logic, prevederile detaliate în articole și alineate.

De exemplu, constatând că în prezent o parte importantă a timpului consumat în procesul de ”intabulare” este dedicată înregistrării construcțiilor (autorizație de construcție, proces verbal de recepție, risc seismic, reabilitare termică, panouri fotovoltaice, superficie, relevee, indiviză etc.), una dintre regulile de bază ar putea fi separarea înregistrării terenurilor (cadastrul ”funciar”) de cea a înregistrării clădirilor (cadastrul construcțiilor), prioritară fiind înregistrarea terenurilor. Altfel spus, ”Programul Național de Cadastru” s-ar concentra pe înregistrarea terenurilor, înregistrarea construcțiilor efectuându-se în subsidiar și – de regulă – ulterior. Sunt conștient de reacția de indignare și de respingere pe care o poate provoca o asemenea propunere: ”Cum să renunțăm la înregistrarea clădirilor, o activitate atât de benefică pentru populație și pentru autorități?!” (de parcă s-ar prăbuși statul dacă apartamentele ar rămâne o perioadă înregistrate doar la administrațiile financiare). De fapt, nu s-ar renunța, ci s-ar separa. Terenurile și construcțiile sunt două tipuri distincte de imobile și n-ar fi nicio nenorocire dacă la înregistrarea unui teren nu s-ar înregistra și detaliile tuturor construcțiilor aflate pe acesta. Oricum, așa cum am menționat la început, acesta este doar un exemplu de propunere de natură să schimbe efectiv actualul cadru normativ al cadastrului și nu doar să-l ”cosmetizeze”.”

(Va urma)

Sursa: consavulescu.wordpress.com