Băsescu îl critică dur pe Iohannis în problema refugiaților!

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat vineri seară, într-o emisiune la postul B1 TV, că o soluție pentru rezolvarea problemei numărului de refugiați ce ar trebui preluați de țara noastră ar fi ca președintele Klaus Iohannis să ceară o hotărâre a Parlamentului în acest sens.

„Are o singură soluție: blocaj pe 14 (septembrie — n.r.) la JAI și imediat să își pună în spate o decizie a Parlamentului României. Trebuie o decizie a Parlamentului, în care ori dai peste cap ce s-a acceptat inițial și spui că România nu primește, ori spui: eu atât primesc de acum și până în următorii 50 de ani, ca să nu fie președintele în situație de a-și trage vorba înapoi”, a spus Băsescu la B1 TV.

Fostul șef al statului s-a arătat îngrijorat de cotele de imigranţi pe care Comisia Europeană vrea să le impună statelor membre UE, în plină criză a refugiaţilor şi a apreciat că preşedintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să aibă o poziţie mai severă faţă de acest lucru.

Băsescu spune că este delicat faptul că decizia privind cotele de imigranţi ar putea fi luată fără a fi consultate statele membre. „Mi se pare extrem de delicat. (n.r. Președintele Klaus Iohannis) afirmă că aceste cote s-au stabilit de comisie fără a consulta statele membre. Nu cred că dacă eram eu la Cotroceni, Comisia și-ar fi permis să aleagă o cotă fără să mă consulte. Sunt convins că multe state au fost consultate. A spus-o chiar președintele, că nu acceptăm această cotă fără a fi consultat. Președintele Iohannis este fixat pe această cotă de 1.785. Aici nu e vorba de pshihologie. A fost un consiliu în mai care a avut o evaluare greșită că vor fi repartizați 40.000 de refugiați și României îi reveneau 1.785. A fost stabilită cota exact pe baza pe care o critică acum, pe PIB, pe populație, pe creștere economică”, a spus fostul preşedinte la B1 TV

„Eu aș fi avut o poziție extrem de severă împotriva redistribuirii și a măcar unui singur refugiat. Articolul 3 spune așa, la alineatul 4: Pe teritoriul poporului român nu pot fi strămutate sau relocate populații. Nu este permis de Constituția României. Eu, ca șef de stat, spun nu. Nu îmi dă nimeni o garanție că dacă primesc 1.600 anul acesta, la anul nu îmi trimit 10.000. Pe mine m-ai umilit cu avioanele de prin toată Europa. Romii mi-i trimiteai înapoi. Mă umileai. Mi-ai spus că nu îndeplinesc criteriile Schengen, dar cei care au făcut analiza tehnică au spus că îndeplinesc. Și cine îmi spunea asta? Cei care acum se vede că au granițele strecurătoare”, a explicat Băsescu.

Fostul preşedinte a arătat că, în opinia sa, principala lecție care trebuie învăţată din criza imigranţilor este aceea că în statele islamiste nu se poate exporta democrație.

„Pasiunea noastră, a Europei, în Siria a fost să-l dăm jos pe Al-Assad. Atunci poziția noastră a fost tot contra. Nu s-a ajuns la un consens nici atunci. S-a pus problema să-i selectăm pe cei moderați. A fost o poveste. Ca și cum islamiștii moderați nu omoară creștini în Siria. Al-Assad are armată regulată, iar din avion nu se rezolvă nimic. Mesajul meu a fost că în Siria Al-Assad trebuie înarmat până se curăță teritoriu, apoi trebuei organizate alegeri. Trebuie să învățăm că nu putem exporta democrație și când vedem un dictator prin state islamiste să găsim un motiv că are bombe, că are arme atomice și să-l dăm jos cu avioanele pentru că rămâne haosul. Ei au alt mod de a vedea democrația. La ei începe totul cu Allah, la noi cu drepturile omului”, a mai spus Băsescu.

„Turcia, stat membru NATO a găzduit în tabere la frontiera cu Siria circa două milioane de suflete și când a cerut Europei ajutor, Europa nu prea a avut treabă. Eu cred că, nemairezistând cheltuielilor, au dat drumul robinetelor. Dacă Turcia nu dădea drumul era bine și acum, vă asigur că și acum Europa trăia fericită. Turcia a dat drumul pentru că s-a săturat să plătească numai ea costurile . Soluția: folosirea capacităților militare ale UE și scufundarea în porturi a capacităților de transport pe mare. În plus, trebuie dat un avertisment: vă atenționăm că nu mai intră nimeni. Și trebuie să ajutăm mai ales Turcia”, a explicat Traian Băsescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu este de acord cu propunerea Comisiei Europene privind cotele obligatorii de refugiaţi, despre care a spus că sunt „numărate într-un mod birocratic”, fără a consulta statele membre UE.

Klaus Iohannis a precizat că mandatul României la conferinţa Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), de pe 14 septembrie, va fi să nu accepte cote obligatorii de refugiaţi, potrivit România TV.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.