Băsescu, acuzații pe Facebook

Traian Băsescu face, pe Facebook, o paralelă între situaţia de la Volkswagen şi cea a justiţiei din România. 

Grupul Volkswagen a folosit sisteme pentru manipularea emisiilor pentru 2,8 milioane de vehicule diesel vândute în Germania, anunţă Ministerul german al Transporturilor, în contextul problemelor similare depistate în Statele Unite. Cazul nu a rămas fără ecou nici în România, relatează Romaniatv.net.

 Băsescu reproşează Germaniei că, prin vocea ambasadorului de la Bucureşti, salută arestările preventive din România bazate pe suspiciuni de corupţie, în vreme ce în Germania nu a auzit „despre nicio arestare preventivă la Volkswagen şi la autoritatea de stat care au înşelat consumatorii”.

„Dar în România? Sunt printre aceia care cred şi au crezut în acţiunea hotărîtă împotriva corupţiei.
La Bucureşti, frecvent, ambasadorii SUA, Germaniei, Marii Britanii sau Olandei salută public anticorupţia manifestată prin arestările fără judecată (preventive) atunci cînd este vorba despre suspiciuni de corupţie.
In Germania n-am auzit despre nici o arestare fără judecată (preventivă) la Volkswagen şi la autoritatea de stat care, împreună, au înşelat consumatori de pe toate continentele măsluind cu bună ştiinţă caracteristicile tehnice a peste 4 milioane de maşini vîndute, furînd sume uriaşe din buzunarele cetăţenilor.
Oare dacă ambasadorul Germaniei la Bucureşti ar fi întrebat de un jurnalist român, de ce nu sunt arestaţi preventiv cei responsabili de înşelătoria germană, ce ar răspunde?
Ne-ar spune cumva că în Germania trebuiesc respectate drepturile omului şi prezumţia de nevinovăţie? Dar în România?”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.