Declarații-șocante ale Christinei Lagarde

0

Directoarei generale a FMI, Christine Lagarde, „nu îi place” să plătească impozite și a făcut cunoscut acest lucru miercuri în cursul unei conferințe de presă desfășurate la Washington, potrivit AFP.

„Cui îi place să plătească impozite? Nici vouă, nici mie, nimănui nu-i place”, a afirmat Christine Lagarde ca răspuns la o întrebare legată de creșterea TVA în Grecia cerută de creditorii țării și, în special, de Fondul Monetar Internațional (FMI).
La fel ca toți funcționarii internaționali, directoarea generală a FMI nu plătește impozite pe veniturile încasate ca șefă a instituției financiare.
În numeroase țări pe care le-a susținut financiar, FMI a cerut o majorare a Taxei pe Valoare Adăugată care este mai ușor de acoperit și se pretează mai puțin tentativelor de evitare a impozitului pe venit, potrivit Agerpres.
De la sfârșitul lunii iulie, Grecia a trecut astfel de la 13% la 23% pentru produsele neperisabile și restaurante, dar și pentru transportul cu taximetrele, prezervative sau înmormântări. La sfârșitul lui 2013, FMI a făcut senzație pledând, într-un raport, pentru o taxă excepțională de 10% asupra patrimoniului privat din Europa, cu scopul de a acoperi deficitul public.

În fața nemulțumirii manifestate de mediile de afaceri, Fondul Monetar Internațional a fost nevoit să abandoneze ideea, mai scrie AFP.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.