Scandal între liberali și pesediști pe votul prin corespondență
Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu afirmă că liberalii ar putea decide la ședința de unificare a partidului de săptămâna viitoare și alte forme de protest față de situația legii votului prin corespondență.
„Este un gest (n.r. greva japoneză), semnalăm că în materia votului prin corespondență PSD a blocat sistematic adoptarea legii. Probabil vor urma și alte măsuri de ripostă politică pe care le vom discuta în forumul de unificare, ce se va reuni la începutul săptămânii viitoare”, a spus Predoiu, duminică, precizând că liberalii se vor reuni marți în Comisia de unificare.
El a afirmat că prin greva japoneză liberalii vor desfășura o activitate normală în Parlament, dar că vor purta banderole albe în semn de protest față de neadoptarea legii votului prin corespondență. Potrivit acestuia, greva japoneză va dura până când nu vor mai exista motivele pentru care liberalii protestează.
Predoiu a acuzat PSD că nu dorește votul prin corespondență, motivând că acest partid vrea să se răzbune pe Diaspora. De asemenea, el a indicat că PNL dorește accelerarea proiectului privind votul prin corespondență.
Parlamentarii liberali vor intra de luni în grevă japoneză, în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență.
În replică, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, cataloghează greva japoneză a liberalilor, declanșată în semn de protest față de situația privind adoptarea legii votului prin corespondență, drept un ”joc politic ieftin”.„Nu știu de ce trebuie să facă grupul liberal o grevă pentru votul prin corespondență pentru că au deținut președinția comisiei care trebuia să vină cu o propunere în acest sens și, subit, această președinție nu mai este dorită de colegii liberali. Mi se pare un joc politic ieftin, din care nu câștigă nimeni, ba, dimpotrivă, pierd cei care așteaptă votul prin corespondență, pe care noi îl susținem și ni l-am asumat ca propunere și cred că o să reușim să-l ducem la capăt”, a declarat duminică Mihai Fifor.
El a acuzat faptul că la Senat cvorumul de ședință nu a fost asigurat din cauza liberalilor. „Săptămâna trecută, la Senat, nu am reușit să avem cvorumul de ședință ca să putem desfășura lucrările plenului, pentru că grupul liberal a considerat că nu este important să vină la serviciu”, a mai spus senatorul PSD.