Titluri executorii achitate în avans

Profesorii, magistraţii şi funcţionarii publici care au câştigat procese îndreptate împotriva guvernului Boc pentru acordarea unor drepturi salariale îşi vor primi anticipat sumele stabilite de instanţă ca titluri executorii.

Premierul Victor Ponta a anunţat că excedentul bugetar de anul acesta permite alocarea în avans a banilor, astfel că bugetarii nu trebuie să mai aştepte până în 2016 plata diferenţelor salariale.

”Noi le plătim în acest an ceea ce trebuiau să primească în 2016. Şi aşa oamenii au pierdut atâta timp şi atâţia ani în procese şi practic cam un miliard de lei sunt titlurile executorii pentru 2016 pe care le plătim tot la această rectificare, deoarece având excedent bugetar – ştiţi, cum gândeşte orice om gospodar, acum când am banii, să îi plătesc acum, la anul, în felul ăsta, nu mai am de plătit miliardul din titluri executorii, ceea ce e foarte bine pentru construcţia bugetului pe 2016, a declat” Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a precizat că luna viitoare va fi adoptată şi ordonanţa prin care sunt majorate salariile cadrelor didactice. Aceasta va intra în vigoare în 1 decembrie.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.