International — 01 noiembrie 2015
Zi de doliu național în Rusia, după tragedia aviatică !

Investigațiile continuă duminică în Egipt pentru stabilirea cauzelor prăbușirii unui avion de linie rus în deșertul Sinai, dramă marcată printr-o zi de doliu național în Rusia, relatează AFP.

În Rusia a fost deschisă de asemenea o anchetă, iar sediile companiei aeriene care opera aeronava și ale firmei de turism la ale cărei servicii apelaseră pasagerii au fost percheziționate, în timp ce investigatori din Franța și Germania sunt așteptați duminică în Egipt, o procedură obișnuită pentru toate incidentele în care este implicat un avion Airbus, cele două țări fiind principalii membri ai consorțiului european care construiește acest tip de aeronavă.

Cele 224 de persoane de la bordul avionului — turiști și membri ai echipajului, în mare majoritate de naționalitate rusă — au murit sâmbătă în urma prăbușirii aeronavei Airbus în care se aflau în Sinai, bastion al ramurii egiptene a grupării Statul Islamic (SI).

Gruparea jihadistă a transmis că a doborât avionul ca represalii pentru intervenția rusă din Siria, însă ministrul rus al transporturilor, Maxim Sokolov, a respins această revendicare, spunând că autoritățile egiptene “nu dispun de nicio informație care ar confirma astfel de insinuări”.

Experții în aeronautică sunt de asemenea sceptici în legătură cu revendicarea SI, lucrând cu ipoteze precum apariția unei defecțiuni tehnice sau existența unei bombe la bord.

Sokolov și ministrul pentru situații de urgență, Vladimir Pușkov, au ajuns sâmbătă seară la Cairo împreună cu o echipă de experți pentru a participa la ancheta care va fi condusă de autoritățile egiptene.

În Rusia, drapelurile au fost coborâte în bernă duminică la clădirile oficiale, iar posturilor de televiziune li s-a cerut să anuleze programele de divertisment, conform unui decret al președintelui Vladimir Putin, difuzat sâmbătă de Kremlin.

Contactul cu avionul Airbus A321-200 al companiei ruse Kogalimavia, mai cunoscută sub numele de Metrojet, a fost pierdut la 23 de minute după decolarea sa, în zorii zilei de sâmbătă, de pe aeroportul celebrei stațiuni balneare Sharm el-Sheikh, la Marea Roșie, și când se afla la o altitudine de peste 9.100 de metri.

Potrivit unor responsabili ai aviației civile egiptene, căpitanul se plângea în acel moment de o eroare tehnică la sistemul său de comunicare. Însă ministrul egipten pentru aviație civilă, Hossam Kamal, a dat asigurări că, până la pierderea contactului, “comunicarea între pilot și turnul de control era normală” și că pilotul nu a cerut schimbarea traseului.

Avionul avea ca destinație Sankt-Petersburg, al doilea oraș din Rusia.

Compania Metrojet a precizat într-un comunicat că avionul fusese supus unui control tehnic complet în 2014 și că pilotul avea 12.000 de ore de zbor la activ.

Dintre cei 217 pasageri, 214 erau ruși și trei ucraineni, a precizat guvernul egiptean. Echipajul avea șapte membri. Potrivit Moscovei, pasagerii aveau vârste cuprinse între 10 luni și 77 de ani.

Cutiile negre ale aparatului au fost găsite și vor fi analizate, a precizat guvernul.

Potrivit autorităților egiptene, trupurile neînsuflețite ale victimelor și rămășițele aeronavei au fost împrăștiate pe o suprafață circulară de 8 km diametru și poate chiar mai mult, la al-Hassana, într-o zonă muntoasă din provincia deșertică Sinaiul de Nord.

Ramura egipteană a SI, care se numește Provincia Sinai, a transmis că este la originea prăbușirii avionului, fără a preciza cum ar fi doborât aeronava. “Soldații Califatului au reușit să doboare un avion care transporta peste 220 de cruciați, care au murit cu toții”, a postat SI pe Twitter.

De mai mulți ani, forțele de securitate egiptene sunt ținta atacurilor aproape zilnice ale ramurii egiptene a SI în Sinai.

Însă stațiunile balneare de la Marea Roșie rămân o importantă destinație turistică, frecventată în special de ruși sau de turiști din Europa de Est.

Potrivit unor experți militari intervievați de AFP, extremiștii SI nu dispun de rachete capabile să lovească un avion la atitudine de 9.100 de metri. Însă ei nu au exclus posibilitatea existenței unei bombe la bord sau ca avionul să fi fost lovit de o rachetă când pierdea din altitudine în urma unor defecțiuni tehnice sau a altor motive după pierderea contactului radio.

Într-o conferință de presă, premierul egiptean, Sherif Ismail, a ocolit întrebările privind revendicarea SI și a reiterat că numai cutiile negre vor dezvălui “motivele prăbușirii”.

Mai multe companii aeriene — Air France (Franța), Lufthansa (Germania) și Emirates (Emiratele Arabe Unite) — au anunțat că nu vor mai survola zona Sinai, ‘până la noi ordine’, ca ‘măsură de securitate’.

Cel mai recent accident aviatic din Egipt data din ianuarie 2004, când 148 de persoane, dintre care 134 de turiști francezi, au murit după ce un avion Boeing 737 al companiei egiptene Flash Airlines s-a prăbușit în Marea Roșie.

Related Articles

Share

About Author

CorneliaDraghici

(0) Readers Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *