Doi soţi s-au sinucis după ce fiul lor a murit de cancer!

Trei membri ai unei familii din Constanţa au fost găsiţi morţi, miercuri, în apartamentul în care locuiau, în cartierul Tomis Nord. Bărbatul a fost găsit spânzurat, iar soţia sa şi copilul, în vârstă de aproximativ 10 ani erau întinşi pe un pat, acoperiţi cu o pătură.

Cei care au alertat autorităţile au fost vecinii deoarece din apartament ieşea un miros îngrozitor. Militarii au spart uşa şi au avut parte de imaginea de coşmar, relatează Romaniatv.net.

Potrivit martorilor se pare că cel mic suferea de o tumoare şi ar fi murit din cauze naturale. Părinţii nu ar fi suportat gândul şi şi-au pus capăt zilelor. Familia tocmai se întorsese din străinătate, unde copilul a fost supus la mai multe tratamente de specialitate şi investigaţii.

Oamenii legii spun că ușa apartamentului era încuiată pe interior. Potrivit unor surse, pe cadavrele mamei și băiatului nu s-au descoperit urme de violență. La fața locului a fost găsit un caiet ce conține înscrisuri din care reiese că minorul avea probleme medicale majore. „Sunt conturate împrejurările unui suicid în cazul părinților”, spun surse din cadrul anchetei.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.