Protest în fața BNR. Se cere demisia lui Isărescu!

Peste 50 de persoane au participat, luni, de la ora 18,30, la un miting de protest în fața Băncii Naționale a României, protestatarii cerând demisia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Grupul de protestatari era format, în principal, din clienți care au luat credite în franci elvețieni. Aceștia au cerut demisia guvernatorului și aprobarea legii conversiei creditelor, potrivit Agerpres.
La protest și-a făcut apariția și avocatul Gheorghe Piperea, care a precizat însă că a venit să îi susțină pe protestatari și că nu dorește să participe la eventuale discuții cu guvernatorul, relatează Romaniatv.net.
„Nu are rost să merg la domnul Isărescu. Și așa eu îi populez coșmaruri în fiecare noapte, nu are rost să mă duc și în noaptea asta la el să îi cer să demisioneze. Acesta este ceea ce cred că oamenii ar trebui să ceară în seara aceasta”, a spus Piperea.

El afirmat că există mai multe motive pentru care guvernatorul BNR ar trebui să își dea demisia, unul dintre acestea fiind seminariile de pregătire a magistraților.
De asemenea, Piperea a făcut referire și la vânzările de portofolii de credite neperformante de către bănci unor colectori de creanțe. „Nu ar fi rău să se uite cu mare atenție la acele bănci care își externalizează, își vând unor colectori de creanțe creanțele împotriva acestor oameni cu 5-6% din valoare. În loc să încerce să justifice această mizerie de afacere care se face cu colectorii de creanțe și care transformă din cetățeni cu drepturi oamenii aceștia în pradă pur și simplu ar trebui să le atragă atenția băncilor că în loc să primească 5% de la un colector de creanțe ar putea să facă o înțelegere, individuală sau colectivă, nu are niciun fel de importanță, cu oamenii, prin care să li se permită ca în loc de 100 de lei să plătească 50 de lei sau 60 de lei, lucru pe care oamenii aceștia l-ar putea face”, a afirmat Piperea.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat luni, într-o conferință de presă, referitor la protestele anunțate pentru luni seară la sediul băncii centrale, că este deschis la discuții cu protestatarii.
„Au mai fost aici și de fiecare dată nu am respins dialogul, dimpotrivă! Dacă au cereri clare, vom încerca să dialogăm cu dânșii, într-o manieră care ne dorim să fie cât mai civilizată, și noi făcând efortul să nu fim extrem de tehnici, să coborâm până unde se poate coborî, însă fără a vulgariza, explicațiile, discuțiile și limitele pe care le are banca centrală”, a spus șeful Băncii Naționale.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.