Ombudsman-ul european avertizează oficialii BCE și bancherii
Ombudsman-ul european, Emily O’Reilly, i-a sfătuit, vineri, pe oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) să nu mai aibă întâlniri cu jucătorii de pe piețele financiare, de genul fonduri speculative, înaintea reuniunilor de politică monetară, transmite Reuters.
Emily O’Reilly a adăugat că săptămâna viitoare îi va scrie președintelui BCE, Mario Draghi, o scrisoare în acest sens, în care va susține că oficialii BCE nu ar trebui să ofere unui investitor niciun fel de avantaj competitiv în raport cu rivalii săi printr-o întâlnire înaintea ședințelor în care se stabilește politica BCE, de exemplu înaintea reuniunilor la care se decide dobânda de bază.
În luna mai a acestui an, Benoit Coeure, membru în comitetul director al BCE, a ținut un discurs la un eveniment pe bază de invitație, organizat la Londra, la care au participat mai mulți manageri de fonduri, bancheri și academicieni, în cursul căruia a anunțat că BCE își va accelera achizițiile de obligațiuni în lunile următoare. A doua zi, când discursul a fost făcut public, comentariile lui Benoit Coeure au influențat semnificativ cursul de schimb al euro, precum și piețele de acțiuni.
În replică, luna trecută, Banca Centrală Europeană a publicat liniile directoare ale noului cod de conduită destinat să îi împiedice pe membrii Comitetului executiv să dezvăluie în mod accidental informații care pot influența piața.
‘BCE a hotărât, în liniile sale directoare referitoare la discursurile ținute la evenimente, că nu trebuie oferit un avantaj competitiv anumitor grupuri față de altele, atunci când un membru al boardului participă la aceste evenimente. Regulile referitoare la perioada de tăcere se referă la discursuri și apariții publice. Dar nu ar trebui să se aplice și reuniunilor bilaterale?’, s-a întrebat O’Reilly.
În calitatea sa de ombudsman european, Emily O’Reilly urmărește instituțiile europene pentru a se asigura că se comportă în mod etic și sunt responsabile în fața opiniei publice.
Deși recomandările ombudsman-ului nu au putere legală, ele pot pune presiuni asupra BCE pentru a urma practicile urmate de alte instituții. De exemplu, regulile Băncii Angliei interzic membrilor Comitetului de politică monetară să aibă întâlniri cu participanții de pe piață cu o săptămână înaintea ședințelor de politică monetară.
BCE nu are astfel de restricții, însă, o sursă din interiorul instituției a declarat că este doar o chestiune de timp până când vor fi introduse noi reguli ce vor interzice oficialilor din conducerea băncii se aibă întâlniri cu bancherii în anumite perioade, cum sunt cele de dinaintea reuniunilor de politică monetară.