Grevă japoneză la Romgaz

Peste 6.000 de angajaţi ai SNGN Romgaz sunt, miercuri, în greva japoneză şi poartă banderole albe la mâini, nemulţumiţi că angajatorul a încălcat înţelegerile privind drepturile salariale.

Angajaţii Romgaz afiliaţi la Federaţia Sindicatelor Gaz România protestează miercuri timp de opt ore, fără întrerupere activităţii, ei fiind în grevă japoneză până la ora 15.00, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor Gaz România şi preşedintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici, a declarat că acţiunea de protest a fost organizată din cauză că angajatorul nu a respectat drepturile salariale ale angajaţilor.

„Motivul care stă la baza declanşării acestei acţiuni sindicale este nerespectarea de către angajator a înţelegerilor privind drepturile salariale ale angajaţilor, printre care: încălcarea înţelegerii avute de către angajator privind acordarea de clase de salarizare, lipsa primirii unui răspuns din partea angajatorului la adresele referitoare la acordarea de clase de salarizare în sumă egală cu procentul indexat, aşa cum s-a agreat, măsura ce ar fi trebuit implementată începând încă din data de 1 august 2015 şi sesizările privind nemulţumirile membrilor de sindicat, din cadrul SPEE Iernut, referitoare la condiţiile de muncă şi salarizare”, susţin sindicaliştii.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.