34 de răniți din Colectiv rămân internați în spitale!

Un număr de 34 de răniți în incendiul de la clubul Colectiv mai sunt internați în spitalele din țară și din străinătate, dintre care 12 în București, a informat luni Ministerul Sănătății.

Unul dintre pacienții internați în spitalele din Capitală se află în stare critică. Până în prezent au fost externate 68 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară, relatează Romaniatv.net.

În prezent, la Spitalul Bagdasar Arseni este internat un pacient, la fel ca și la Spitalele Elias și CC Iliescu, la Spitalul de Urgență din București — doi, la Spitalul Grigore Alexandrescu — trei, iar la Spitalul Militar Central — patru.

Un număr de 39 de persoane au fost transferate în unități sanitare din străinătate. În prezent, în spitalele din străinătate se află internați 22 de răniți în incendiul de la Colectiv, dintre care un cetățean german.

Astfel, în Austria, Israel și Germania sunt internate câte două persoane în stare stabilă. În Olanda și Marea Britanie sunt internate patru persoane în stare stabilă, iar în Belgia sunt internate opt persoane în stare stabilă. De asemenea, alți patru pacienți au fost externați și se află în tratament în ambulatoriu în spitalele din străinătate.

Numărul persoanelor decedate în incendiul din 30 octombrie a ajuns la 62, dintre care 27 de persoane au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 11 dintre răniții transferați în străinătate, a mai informat Ministerul Sănătății.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.