Actorul Cristi Iacob, manager al Teatrului Foarte Mic
Actorul Cristi Iacob a fost numit manager interimar al Teatrului Mic și al Teatrului Foarte Mic după ce fostul manager, actorul Mihai Dinvale s-a pensionat.
„Totul a plecat de la primărie și de la niște colegi de-ai mei care m-au rugat să preiau această funcție. Am acceptat cu greu fiindcă este totuși complicat, dar nu vreau să mă plâng acum. Voi fi împreună cu colegii mei, știu cu cine voi lucra și toată lumea a crezut că este o soluție elegantă și simplă”, a declarat, sâmbătă, Cristi Iacob pentru Agerpres.
Cristi Iacob a precizat că această funcție de conducere este doar „un interimat” și că el trebuie doar să lase treburile „să meargă înainte, într-o formă cât mai umană și cât mai de bun simț”, până când se va organiza concursul pentru ocuparea acestei funcții.
„Eu, practic, sunt o piesă de legătură între două proiecte importante ale teatrului”, a mai spus Iacob.
Mihai Dinvale, fostul manager al Teatrului Mic, a spus că din cauza vârstei a trebuit să-și întrerupă activitatea la conducerea instituției, numirea lui Cristi Iacob fiind una normală.
„Datorită vârstei eu am întrerupt activitatea ca manager al Teatrului Mic iar în locul meu, interimar, a fost numit Cristi Iacob, pentru o perioadă de o lună sau două, până se va organiza concursul pentru ocuparea acestui post. Acest lucru este unul normal fiindcă teatrul nu putea să rămână fără director”, a declarat Mihai Dinvale pentru Agerpres.
El a spus că și dacă nu va mai fi în echipa de conducere a instituției își va continua activitatea și va juca în continuare în spectacole, în prezent fiind și pe afișul noii producții a Teatrului Mic, „Stare de ebrietate”.