Explozie într-o cafenea din Chișinău. 20 de persoane, rănite!

0

20 de persoane au fost rănite în urma unei explozii produse la o cafenea din Chişinău. Potrivit primelor informaţii, o butelie cu gaz a sărit în aer. Victimele au fost duse de urgenţă la spital.

O explozie s-a produs, sâmbătă, într-o cafenea din centrul Chişinăului. 20 de persoane au fost rănite, potrivit unimedia.info. Victimele au fost transportate la spital.

Potrivit ofițerului de presă al Serviciului Situațiilor Excepționale, Diana Țurcanu, la fața locului s-au deplasat trei autospeciale. Pompierii au localizat deja flăcările. Deocamdată, nu se cunoaște cauza exactă a producerii deflaglagrației. Pompierii presupun că o butelie de gaz ar fi explodat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, 20 de persoane au avut de suferit, printre care și copii. „Nouă ambulanțe s-au deplasat la fața locului. În total au avut de suferit 20 de persoane, printre care şi copii. Majoritatea din ei au suferit arsuri”, a declarat Petru Craveţ.

Majoritatea victimelor au fost transportate la Centrul de Combustie și Spitalul de Urgență. O femeie de 35 de ani se află în stare gravă. Incendiul, care a cuprins în total 55 metri pătrați din bucătăria și ospătăria localului, a fost localizat în 15 minute, fiind salvat restul încăperii.

Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz. Administratoarea cantinei a fost dusă la audieri la Inspectoratul de Poliţie Centru.

Administratorii localului în care s-a produs explozia au fost reţinuţi preventiv pentru 72 de ore, informează unimedia.info. Potrivit sursei citate, Procuratura municipiului Chişinău investighează sub aspect penal cazul deflagraţiei din centrul capitalei, sub acuzaţiile de încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi vătămare gravă.

Procurorul interimar al oraşului Chişinău, Igor Popa, a dispus crearea unui grup mixt de urmărire penală care va investiga obiectiv şi operativ toate circumstanţele cazului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.