Momcilovic a bătut palma cu Steaua

Gigi Becali a confirmat transferul lui Momcilovic la Steaua. Finanţatorul Stelei a precizat că a plătit 250.000 de euro pentru transferul fundaşului, iar jucătorul va primi 100.000 de euro la semnătură în condiţiile în care a intrat în ultimele şase luni de contract cu Pandurii.

Steaua şi-a asigurat postul de fundaş stânga după plecarea lui Guilherme. Pîrvulescu a revenit la club după ce fusese împrumutat, iar acum Momcilovic a ajuns la un acord cu clubul patronat de Gigi Becali.

Fundaşul stânga în vârstă de 28 de ani merge în această dimineaţă pentru a semna contractul cu Steaua, Pandurii urmând a primi 200.000 de euro în schimbul jucătorului. Steaua şi Pandurii s-au înţeles în privinţa mutării în cursul nopţii.

„Ne-am înţeles cu Pandurii pentru Momcilovic, ne costă 250.000 de euro şi-i dau băiatului 100.000 de euro la semnătură. Salariul lui va fi de 9-10.000 de euro de lună, nu mai ştiu exact”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.

Steaua nu renunţă la varianta „Marica”. Atacantul este în continuare dorit de Gigi Becali, care continuă negocierile cu fotbalistul.

Transferurile fotbaliştilor de la Astra au căzut, în timp ce mutările preconizate dinspre CS U Craiova sunt în stand-by, dar campioana continuă să viseze la aducerea unui jucător de clasă. După ce l-a rezolvat pe Momcilovic, Becali a dezvăluit că se află în continuare în tratative cu Ciprian Marica.

Atacantul este de la finalul săptămânii trecute la Madrid, unde părea că va ajunge la o înţelegere cu fostul său club, Getafe, însă patronul roş-albaştrilor susţine că această mutare a picat. În aceste condiţii, el speră să îl convingă pe vârf să accepte oferta Stelei şi să meargă în cantonamentul din Turcia, acolo unde Reghecampf şi Neubert îi „muncesc” pe Adi Popa&Co.

„E posibil ca Marica sa vină la noi! O să vedeţi! Nu vrea să spun mai multe, e dorinţa lui să nu mai vorbesc cu presa pe acest subiect. S-a terminat cu Getafe, 100%! L-am dorit pe Marica, dar dacă a ieşit cum a ieşit. Trebuie să facă el un efort mare de prietenie pentru a veni. Eu făceam un efort mare cu gândul la Liga Campionilor, dacă intrăm în Ligă, el lua o primă de 700.000 de euro”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.