Prioritățile Ministerului Sănătății pe 2016

Dezvoltarea asistenței medicale în pediatrie și pentru nou-născuți, a asistenței medicale pentru marii arși și alte patologii majore, îmbunătățirea tratamentului în oncologie și pentru boli rare, creșterea calității serviciilor de îngrijiri și urgențe în perioada critică și post-critică, dar și dezvoltarea medicinei preventive și educației medicale a populației sunt principalele obiective strategice globale ale Ministerului Sănătății în acest an.

Potrivit documentului publicat pe site-ul Guvernului, ca procese interne, Ministerul Sănătății și-a propus pentru anul acesta îmbunătățirea tratamentului unor afecțiuni oncologice și hepatitei, prevenirea infecțiilor nosocomiale, dezvoltarea programelor naționale de sănătate publică.

În ceea ce privește resursele umane, MS are ca obiective reorganizarea funcțională a instituției și a unităților subordonate, dar și reorganizarea rezidențiatului.

Asigurarea resurselor financiare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice ale Ministerului Sănătății, dar și îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu se numără printre priorități.

Guvernul a dat publicității, vineri, prioritățile strategice și planurile de acțiuni sectoriale pentru fiecare minister în 2016.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.