Ion Caramitru, ambasador Shakespeare în România

0

Actorul Ion Caramitru, director al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, a fost desemnat Ambasador Cultural Shakespeare în România, informează TNB într-un comunicat transmis vineri Agerpres.

„Ion Caramitru, este o onoare și o plăcere să îți înmânez această medalie ca simbol al respectului nostru și al recunoașterii oficiale că ești, fără îndoială, cel mai de seamă ambasador Shakespeare al României”, a afirmat directorul Consiliului Britanic la București, Nigel Townson, în cadrul ceremoniei organizate joi seara de Ambasada Marii Britanii și Consiliul Britanic din București, în cadrul programului „Shakespeare lives”, precizează comunicatul.

Directorul TNB a arătat că acest titlu de Ambasador Shakespeare reprezintă „o numire simbolică” și a spus că se bucură pentru distincție mai mult decât pentru un Oscar.

„Este o numire simbolică, mai mult sau mai puțin. (…) Mă bucură mai mult să iau titlul acesta de Ambasador Shakespeare decât un Oscar, căci Oscar nu știm cine a fost, știm că a creat statueta, pe când Shakespeare știm cu siguranță cine a fost”, a afirmat Ion Caramitru. „Un ambasador are menirea de a sluji interesele teritoriului pe care îl reprezintă. Mă angajez, așadar, să port de grijă… intereselor Marelui Will și să-l slujesc în continuare”, a spus Ion Caramitru, potrivit comunicatului citat.

Un montaj video cu imagini din spectacolele în care Ion Caramitru a interpretat variate roluri din dramaturgia lui Shakespeare.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.