A murit istoricul Alexandru Vulpe!

Alexandru Vulpe, istoric și arheolog, președintele Secției de științe istorice și arheologie a Academiei Române, a murit marți, 9 februarie 2016, potrivit Biroului de presă al Academiei Române.

Istoricul Alexandru Vulpe s-a născut la 16 iunie 1931, în București. A absolvit Facultatea de Istorie din București (1954). În 1968 și-a susținut teza de doctorat „Necropola halstattiană de la Ferigile. Monografie arheologică”, informează Agerpres.

A fost cercetător (din 1965) și director (din 1999) al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române. De asemenea, a fost profesor asociat (din 1990) și profesor titular (din 1994) la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a predat cursuri și seminarii speciale în domeniile pre—și protoistorie. A ținut prelegeri la Berlin, Frankfurt, Giessen Heidelberg, Kiel, Marburg, Munster, Saarbrucken.

A desfășurat o bogată activitate arheologică de teren, în calitate de conducător al șantierelor de la Ferigile, Costișa, Brad, Deleni, Patrașcani, Tigveni, Susani, Rotbav, Davidești, Cepari, Remetea-Pogănici, Popești și Rudeni.

Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări, studii, articole, rapoarte, comunicări, publicate în țară și în străinătate, singur sau în colaborare. Sunt abordate teme privind începutul și dezvoltarea metalurgiei aramei și bronzului, a orfrevăriei antice în România și țările învecinate, culturile epocii bronzului în România, istoria și civilizația primei epoci a fierului, cu deosebire a culturilor Basarabi și Ferigile-Bârsești și raporturile cu illirii, sciții și tracii sudici, istoria și civilizația celei de-a doua epoci a fierului, cu accent pe „dava” (cetatea getică) de la Popești.

Pot fi menționate în acest sens lucrările: „Cu privire la periodizarea epocii bronzului în Moldova”‘ (1961); „Traci și illiri la sfârșitul primei epoci a fierului în Oltenia” (1962); „Ptolemy and the Ancient Geography of Moldavia” (1964); „Les phases de la civilisation de Tei” (1964); „Cercetări arheologice și interpretări istorice privind sec. VII-V î.e.n. în spațiul carpato-dunărean” (1970); „Axte und Beile in Rumanien” (2 vol., Munchen, 1970, 1975), lucrare distinsă cu Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române; „Începuturile metalurgiei aramei în spațiul carpato-dunărean” (1973); „Puncte de vedere privind istoria Daciei preromane” (1979); „Despre unele aspecte ale spiritualității dacice” (1986); „Spațiul egeo-anatolian și Europa sud-estică în lumina unei revizuiri a cronologiei epocii bronzului” (1997) ș.a.

S-a numărat printre autorii „Dicționarului de istorie veche a României” (1978) și coordonatorii și autorii vol. I din tratatul „Istoria Românilor” (2001).

A publicat o serie de studii privind izvoarele literare antice referitoare la istoria veche a României: „Geto-Dacii?”, „Din nou despre geografia antică a Moldovei la vest de Prut” (2000), „Cimerienii. Un etnonim cu multiple înțelesuri” (2002), „Cum să-l înțelegem pe Herodot'”(2005) ș.a.

În 2012 a devenit profesor emerit al Facultății de Istorie a Universității București.