Senatul aprobă lista de investiții pe 2016
Conducerea Senatului a aprobat luni un memorandum privind lista investițiilor propuse pentru 2016, printre acestea figurând finalizarea lucrărilor la o copertină de protecție la una dintre intrările din instituție, precum și reparații la două lifturi.
Potrivit memorandumului, în listă sunt trecute lucrări și servicii de proiectare prioritare pentru acest an, în limita sumelor alocate prin legea bugetului de stat, de 3.575 mii lei, scrie Agerpres.
Pentru copertina de protecție sunt alocați 230.000 lei, scopul fiind acela de a proteja intrarea de desprinderea unor fragmente din fațadă.
Pentru finalizarea balconului se vor cheltui 555.000 lei, iar 500.000 lei vor fi alocați pentru punerea în funcțiune a unuia dintre lifturi care asigură „transportul pe verticală al demnitarilor”. O sumă de 333.000 lei este destinată pentru reparația capitală a celui de-al doilea lift care va fi dotat cu „echipament, parte componentă a sistemului de acces-evacuare, în situații speciale, a membrilor CSAT în obiectivul dispus la Palatul Parlamentului”.