Constantin Rotaru, liderul care ține aprinsă flacăra socialismului

De un sfert de veac, linia socialistă a politicii româneşti a fost susținută la modul cel mai consecvent de membrii partidului dvs. Scoaterea socialiştilor, fostul Partid Socialist al Muncii, din parlament şi embargoul pus pe canalele media naţionale nu l-au dezarmat de liderul socialiştilor români, acesta fiind, practic, unul dintre puținii care au menţinut în viaţă ideea de socialism în România. Anul electoral 2016 nu înseamnă doar pregătirea unor noi lupte pentru voturi, ci reprezintă un moment crucial în trezirea conştiinţei fiecărui alegător, a fiecărui român, în decantarea valorilor politice şi sociale, a sentimentelor naţionale şi a alegerii unui sistem de valori bazat pe principiile şi convingerile de la care lisderul socialist Constantin ROTARU nu s-a abătut niciun moment.

Despre capitalism și socialism

 Domnule Constantin Rotaru, insistaţi să promovaţi socialismul şi rămâneţi un socialist ferm într-o societate capitalistă. De ce?

Am fost, sunt şi voi fi socialist pentru că socialismul este singura formă de organizare politică ce răspunde la nevoile şi la problemele cu care ne confruntăm în societatea capitalistă.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, diferenţele majore dintre capitalism şi socialism?

În capitalism, instituțiile statului sunt ocupate de structurile mafiote care conduc statul și sunt folosite numai în interesul lor, personal și de grup, și împotriva poporului. Astfel, statul capitalist devine un stat lacom, agresiv și dușmănos la adresa poporului și este un stat generator de birocrație excesivă, de blocaje financiare, de crize economice, sociale și politice. Pe scurt, statul capitalist are caracteristicile statului stăpân. În capitalism ni se vorbește, fără întrerupere, de libertate. Care libertate? Libertatea de a fura! Este libertatea celor care ne conduc: de a fura şi de a face orice cu noi, cu cetăţenii de rând!

În socialism nu se poate întâmpla aşa ceva. În socialism, statul este în slujba cetăţeanului de rând. Statul este singura entitate care are obligații față de cetățeni. În socialism, cetăţeanul se bucură de toate libertăţile, dar, cu o singură condiţie: libertate cu responsabilitate!

Deci, în socialism te bucuri de toate drepturile și libertățile, cu o condiție, fără să încalci drepturile celui de lângă tine, fără să-i iei din libertăţile celui de lângă tine sau a celorlalți compatrioți, aşa cum se întâmplă azi!

Partidul Socialist Român este adeptul pluripatidismului sau al partidului unic?Mai pot exista şi partide neo-liberale, capitaliste, în socialism?

Oamenii sunt diferiți. Unii sunt egoiști, alții sunt altruiști și alții dau dovadă de multă apatie politică. Caracteristica de bază a oamenilor de dreapta este egoismul în timp ce caracteristica oamenilor de stânga este altruismul. Membrii Partidului Socialist Român nu pot fi decât altruiști. Ca urmare, evident că suntem de acord cu pluripartidismul pentru că, altfel, acești oameni egoiști s-ar înscrie în partidul nostru și, cu siguranță, ne-ar compromite toată munca, toată credibilitatea politică. Nu avem nevoie de oameni de dreapta în partidul nostru. Spuneam puţin mai înainte: pe dreapta eşicherului politic sunt oameni care au comportamentul celui care fură în fiecare moment. Ei nu se uită decât după „butelie”! Ei nu ştiu decât atât: tot ce există trebuie să le aparţină! Noi spunem altfel: dacă vrem să avem o viaţă mai bună trebuie să muncim, să ne câștigăm existența prin muncă, să trăim în armonie şi în felul acesta să ne asigurăm un nivel de trai mai bun.

Partidul Social Democrat este partid de stânga sau de dreapta?

Nici ei nu știu ce sunt! Timp de 26 de ani au tot bâlbâit-o: când de stânga, când de dreapta, de cele mai multe ori, de centru-dreapta sau de centru. Forța acestor partide, social-democrat și liberal, este dată de marea parte a membrilor lor care sunt de stânga, dar susțin, fără să știe ce fac, niște partide cu conducători de dreapta și cu o pronunțată politică de dreapta. Ei, oamenii cinstiți din aceste partide îi slujesc pe cei care au distrus țara și care le-a făcut viața un calvar. Greu de înțeles.

 În aceste condiții, cum se face că partidele de dreapta au susținere electorală?

Alegerea celor de dreapta are la bază minciuna electorală şi mita electorală. În plus, ei sunt cei care au posibilităţi foarte mari ca să transmită mesaje deformate. Toţi cei de dreapta au câştigat alegeri prezentând electoratului mesaje de stânga, iar după ce câştigă alegerile nu mai au treabă cu alegătorii, ci îşi pun în aplicare planurile lor diabolice.

 Ilegalităţile din capitalism, înstrăinarea proprietăţilor şi hoţia nu pot fi stopate de Justiţie?

Personal afirm că Justiţia din România se face vinovată de peste 80 la sută dintre toate relele care s-au abătut asupra poporului român după 1990! Dacă Justiţia şi-ar fi făcut datoria, nu am fi avut astăzi o clasă conducătoare plină de infractori, pentru că cei care au condus şi conduc România de 26 de ani pot fi caracterizaţi prin faptele lor ca impostori şi infractori! Dacă legile, care oricum sunt foarte proaste, ar fi aplicate, tot s-ar mai îndrepta ceva, dar nici aceste legi, aşa cum sunt, n-au fost aplicate! Justiţia a acordat pedepse foarte grave cetăţenilor de rând, dar mafioţilor nu. Mafioţii întotdeauna au fost ocrotiţi de justiţie!

Învățământ, locuri de muncă, locuințe

Ce obiective susţine Partidul Socialist Român în anul electoral 2016?

Obiectivele primordiale ale PSR sunt:

  1. Învăţământ de calitate şi gratuit. Asta pentru că, o populaţie educată abordează mult mai competent viața economică, socială şi politică ale ţării.
  2. Un loc de muncă pentru fiecare şi în domeniul în care este pregătit. Nu așa cum se întâmplă acum, când li se dau tinerilor absolvenți diplomă de medic, de inginer, de economist sau de jurist şi ajung să fie foarte bucuroși dacă-şi găsesc un post de vânzător în piaţă!
  3. O locuinţă adecvată pentru fiecare familie şi pentru fiecare cetăţean.
  4. Asistenţă medicală de calitate şi gratuită pentru fiecare român.

În felul acesta am avea asigurate toate condiţiile pentru ca în România să avem un climat social corespunzător.

 Mai e posibil învățământ de calitate și gratuit?

De ce nu?

 De unde aduceți banii pentru aceasta?

Dintr-o administrare corectă, competentă și eficientă a banului public. Ministerul învățământului are banii necesari. Administrarea lor este însă incompetentă și frauduloasă. Am să dau un singur exemplu: în timp ce salariile profesorilor sunt la un nivel destul de neatractiv, ministerul cheltuie foarte mulți bani pe manualele alternativă care, în plus, afectează foarte serios și calitatea educației școlare.

 Ce faceți cu universitățile particulare?

Din păcate, universitățile particulare s-au dovedit a fi numai fabrici de diplome, fără nicio legătură cu învățământul superior de calitate. Ele au afectat foarte mult și nivelul învățământului din universitățile de stat. Multe dintre aceste universități sunt pe cale de dispariție pentru că, la cum merg lucrurile în România asta capitalistă, nu vor mai avea studenți.

 Le desființați?

Nu. Singura obligație a statului va fi aceea să impună un anumit standard de calitate de la care să nu se abată. În plus, toate unitățile școlare sau universitare particulare trebuie să-și asigure singure fondurile, fără să primească niciun leu de la stat.

Cum poate fi asigurată pregătirea forței de muncă pentru a acoperi tot necesarul existent într-un anumit domeniu pe piață?

Printr-o planificare corespunzătoare a tuturor domeniilor de activitate care pornește de la cererile pieței.

Planificare? Planificarea nu este comunistă?

Planificare comunistă? O nerozie susținută de infractorii care au condus România capitalistă. Orce om întreg la cap, dacă vrea să facă ceva, mai întâi, își planifică activitatea pe termen scurt, mediu și lung. Cei care vor reuși să-și planifice activitatea foarte bine pe un termen foarte lung sunt, cu siguranță câștigători pe toate planurile. Adevărul e că și ei au dreptate! Nu ar fi putut fura și jefui țara într-o asemenea veselie dacă activitatea economică și socială ar fi fost riguros planificată. Există o vorbă: „cu cât sunt mai tulburi apele, cu atât mai bine se pescuiește”.

Deci, planificarea nu este comunistă, dar comuniștii au avut capacitatea și inteligența să-și planifice munca și rezultatele s-au văzut.

Se fac sute de manuale alternative, dar nu se fac Abecedare şi manuale pentru ciclul primar. Cum este posibil? Ce strategie e asta?

Este încă un aspect al modului criminal al Ministerului și Guvernului, în întregul său, în care înțeleg să pregătească viitoarele generații.

 Există o problemă şi cu numărul de cadre didactice, care a scăzut…

Toate domeniile au fost supuse unui proces de deprofesionalizare. Cadrele didactice nu se mai bucură de aceeaşi prestanţă şi de acelaşi respect din partea societăţii, pe lângă faptul că salarizarea cadrelor didactice este sub nivelul corespunzător al acestui domeniu ceea ce face ca această profesie să nu mai fie la fel de atractivă ca altădată. Este clar, toată activitatea educaţională este minimalizată și acest lucru trebuie îndreptat.

De la învăţământ, să trecem la a doua prioritate a Partidului Socialist Român: asigurarea unui loc de muncă. În ce mod se poate face asta?

După 26 de ani de distrugere continuă a întreprinderilor industriale și agricole, în România sunt foarte multe obiective economice și sociale pe care trebuie să le facem. Acum, după ce peste 3 milioane, unii spun peste 4 milioane, de tineri muncesc prin lume, nu ne mai putem văieta că nu avem locuri de muncă, avem nevoie de forță de muncă. în ceea ce-i privește pe tineri, la sfârşitul pregătirii educative şi profesionale fiecărui tânăr trebuie să i se asigure un loc de muncă în domeniul în care a fost pregătit. Este foarte important ca viitorii noştri profesori, viitorii noştri ingineri, jurişti sau economişti să poată munci în domeniul în care au fost pregătiţi. Numai așa vom putea vorbi de posibilitatea formării viitorilor specialiști și de profesionalizarea forței de muncă.

În plus, noi trebuie să reînvățăm să muncim pentru noi, nu să mai fim sclavii altora așa cum ne-au transformat după lovitura de stat.

 Este posibil să dispară şomajul?

Evident. În România, fără discuţie, ar dispărea! E nevoie numai de voința politică necesară. Când e vorba de muncă trebuie să înțelegem că noi nu muncim doar de dragul de a munci. Nu muncim că suntem obligaţi să muncim! Nu! Prin muncă trebuie să ne asigurăm condițiile unui nivel de trai mai bun. Muncim pentru a ne rezolva problemele sociale cu care ne confruntăm sau pe care le dorim rezolvate. Sunt probleme legate de exploatarea și prelucrare a bogăţiilor naturale pe care le avem pe teritoriul României, sunt probleme de industrializare. Sunt probleme legate de agricultură şi de asigurarea alimentelor cât mai sănătoase din producția obținută în interiorul ţării noastre, şi nu din tot felul de importuri. Sunt probleme legate de locuinţe, de infrastructură, de cercetare, de sănătate etc. Condiția obligatorie este aceea de a reînvăța să muncim noi pentru noi. Să nu mai muncim pentru alții. Dacă refacem industria de exploatare a bogăţiilor naturale avem nevoie de milioane de români care să lucreze în domeniile respective. Am dat un singur exemplu! În agricultură avem nevoie de alte sute de mii de locuri de muncă sau chiar milioane, de asemenea în industria de prelucrare…

Locuri de muncă ce vor fi create de stat sau din mediul privat, de investitori străini?

Singura entitate care are obligații față de cetățean este STATUL. Capitalul privat își urmărește numai interesele lui, nu pe ale noastre, ale cetățenilor. De aceea, noi spunem că nu avem nimic împotriva societăților cu capital privat dacă desfășoară o activitate economică în condițiile respectării legilor și fără să-i afecteze pe ceilalți conaționali. Capitalul privat, însă, nu trebuie să dețină monopolul în niciun sector de activitate și trebuie eliminat din sectorul de exploatare a bogățiilor naturale.

Sunt unul dintre cei care se exprimă foarte clar în ceea ce-i priveşte pe investitorii străini. Investitorul străin este acela care, într-adevăr, aduce capital, know-how sau vine cu piaţă de desfacere pentru produsele pe care le fabrică în România, şi nu acela care a vint doar ca să ia proprietăţile noastre, să închidă întreprinderile, să câştige o grămadă de bani pe fierul vechi din întreprinderile închise şi apoi demolate. Poporul român este un popor care a construit foarte mult. S-a demonstrat asta!

Deci, pot fi și firme cu capital privat, pot fi și investitori străini, dar sectorul de stat trebuie să fie actorul principal în sectorul economic, nu așa cum se întâmplă azi când toți conducătorii postdecembriști susțin că statul nu trebuie să se mai implice în economie.

De acord cu dvs., dar statul este cel mai prost administrator, cel puțin așa spun toți.

Statul nu este administrator. Statul, adică noi toți, poporul român, este proprietar. Administratori sunt cei pe care, din patru în patru ani, îi alegem să ne conducă și cei pe care ei îi numesc în toate funcțiile de conducere ale statului: prim ministri, miniștri, directorii tuturor instituțiilor și societăților cu caputal de stat, Președintele României cu tot staful lui de la Cotroceni, ei sunt administratori.

Cum să fie ei administratori? Ei au fost primii și ce mai consecvenți susținători ai idei că statul este cel mai prost administrator! Dvs. spuneți că ei afirmau despre ei că sunt proști administratori?

Există o vorbă în popor „cine spune ăla e”. Pe ei trebuie să-i înțelegem, în spatele acestor afirmații, ei au fost tot timpul la furat. S-a văzut asta. Nu mai trebuie să argumentăm. Vinovați suntem noi pentru că i-am crezut sau că ne-am lăsat păcăliți.

Un loc de muncă, dar şi o casă…

Cu toții avem obligații majore față de tânăra generaţie. Este clar că dacă vrei să ai o societate sănătoasă, trebuie să acorzi o atenție deosebită tinerilor. Dacă le-ai asigurat un climat educativ corespunzător, le-ai creat posibilitatea să muncească în domeniul în care s-au pregătit, mai rămâne asigurarea unei locuințe adecvate, care să le creeze toate condițiile de viață pentru viitoarea lor familie.

Şi care sunt soluţiile: construirea de noi „ANL”-uri, de sprijinire a unor dezvoltatori imobiliari privaţi?

România, ca urmare a ceea ce s-a construit înainte de 1990, are și acum un fond de locuinţe foarte bine pus la punct. La fondul de locuințe, România se află şi astăzi pe primul loc în Europa. În schimb, după 1989, prin tot felul de politici, sute de mii de români au rămas fără locuințe, în timp ce, mulți dintre cei care s-au „descurcat” au ajuns să fie proprietari peste zeci și sute de case. Acesta este și motivul pentru care Partidul Socialist Român vine cu, să-i zicem, sloganul „Nici oameni fără casă, nici case fără oameni!”

Soluții? Acolo unde nu sunt locuinţe, statul le poate construi foarte uşor, dar să terminăm cu parteneriatul public-privat sau cu licitaţiile, care de fapt sunt organizate numai pentru a legaliza tot felul de afaceri. Acum, când în România anului 2016 populaţia a scăzut îngrijorător de mult, dramatic, se poate spune, la mai puțin de 75% față de 1989, problema locuințelor poate fi rezolvată mult mai ușor.

ANL-uri? Nu. O afacere dubioasă, pentru care, cei care au inventat-o ar trebui să suporte rigorile legii.

Dezvoltatori imobiliari privaţi? Este afacerea lor. Ei construiesc locuițe pentru cei cu bani nu pentru tinerii sau cetățenii cu posibilități financiare reduse, mai ales dacă avem în vedere nivelul foarte scăzut al salariului minim pe economie.

Singura entitate care are obligaţii faţă de cetăţean este statul. Noi nu trebuie să reinventăm roata! Avem o experiență bună în acest domeniu. Părinții noștri au fost cei care au demonstrat că poate fi asigurată o locuință adecvată pentru fiecare familie și pentru fiecare cetățean. De ce să nu învățăm din experiența lor?

Vă mulțumesc foarte mult și vă rog să-mi promiteți că sunteți de acord să continuăm interviul cu altă ocazie.

Cu plăcere!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.